Anatolie Blonschi, cel de-al doilea figurant în dosarul „Frauda Bancară”, din nou în fața judecătorilor

Anatolie Blonschi, unul dintre figuranții în dosar, dar și apropiat al lui Vladimir Andronachi, ar urma să fie adus din nou în fața magistraților, după ce pe 11 ianuarie, avocații au cerut eliberarea acestuia din arest contra unor garanții personale.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 15 ianuarie 2024, 09:08
judecată

Pentru asta, trei persoane, care se oferă să-i fie garanți, s-au prezentat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Cererea nu a fost însă examinată, deoarece ședința a fost întreruptă până astăzi, ora 11:00.

Printre cei trei, dispuși să dea bani pentru eliberarea lui Blonschi, se numără omul de afaceri Igor Eșanu. Un alt garant este și starețul Mănăstirii din Horăști. Acesta ne-a spus că a aflat din presă despre revenirea lui Anatolie Blonschi din țară și a venit să le spună judecătorilor de unde îl cunoaște pe inculpat.

Cei trei susțin că sunt prieteni foarte buni cu inculpatul, dar au refuzat să spună ce sumă de bani sunt gata să achite instanței pentru eliberarea lui Anatolie Blonschi.

PulsMedia.MD amintește că Blonschi s-a predat autorităților moldovenești pe 9 ianuarie, la punctul de trecere al frontierei Leușeni. După reținere, Blonschi a fost escortat de mascații CNA până la penitenciarul 13 din Capitală. El are mandat de arest pentru 30 de zile, decizie luată de instanță încă în aprilie 2022.

Anatolie Blonschi a fost anunțat în căutare internațională în aprilie 2022, după ce instanța de judecată a emis mandat de arest pe numele acestuia.

Acesta este acuzat că în 2014, prin diferite scheme infracționale, a reușit să obțină de la Banca de Economii 600 de mii de euro, pe care i-a trecut prin mai multe conturi offshore. În luna martie 2023, cauza penală în privința lui Blonschi a fost trimisă în instanța de judecată de Procuratura Anticorupție, fiind cercetat pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, ce se pedepsește cu până la 10 ani de închisoare.

Fost judecător al Curții de Apel Bălți, vizat de ANI: aproape 400 de mii de lei nejustificați

Un fost judecător al Curții de Apel Bălți nu a putut justifica aproape 400 de mii de lei din avere, în contextul unor depuneri de circa 740 de mii de lei pe platforme de jocuri de noroc în perioada 2021-2022. După ce a constatat o diferență substanțială între veniturile declarate, cheltuieli și avere, Autoritatea Națională de Integritate a solicitat în instanță confiscarea sumelor nejustificate, transmite IPN.

(VIDEO) Credite contractate fraudulos pe numele a 36 de tineri. Un bărbat, condamnat la 10 ani

Un bărbat a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce, împreună cu alți membri ai unei grupări, a contractat prin înșelăciune credite în numele a 36 de tineri. Potrivit procurorilor, inculpatul, care a mai fost condamnat anterior pentru fapte similare, și-a recunoscut vinovăția. Alți cinci presupuși membri ai grupării, inclusiv fratele acestuia, sunt judecați în dosare separate, iar instanța urmează să se pronunțe în privința lor, transmite IPN.