CSJ va examina decizia Parlamentului, prin care a fost demis Bogdan Zumbreanu, fostul șef CNA
După trei amânări și o pauză de aproape trei luni, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) revine la sfârșitul lunii februarie la examinarea cauzei fostului director al Centrului Național Anticorupție (CNA), Bogdan Zumbreanu, care a contestat în instanță decizia Parlamentului prin care a fost demis, scrie Anticorupție.MD.
În luna februarie 2023, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii de Apel Chişinău, format din președintele Ghenadie Mîra și judecătorii Grigore Dașchevici și Angela Bostan, au menținut decizia primei instanțe, care a constatat că cererea adresată de Bogdan Zumbreanu ar fi neîntemeiată.
Bogdan Zumbreanu a acționat Parlamentul Republicii Moldova în judecată în luna martie 2020. Fostul șef CNA a solictat anularea actului administrativ individual defavorabil , și anume Hotărârea Parlamentului nr.43 din 08 iunie 2019, prin care a fost revocat din funcție, pe motiv că numirea lui nu s-ar fi făcut în concordanță cu prevederile legale.
Bogdan Zumbreanu a declarat pentru Anticoruptie.md că a contestat atât motivul, cât și procedura prin care a fost demis.
„Demiterea mea a avut la bază o notă informativă a unor juriști precum că m-aș face vinovat de condamnarea Republicii Moldova la CEDO. Dar în nicio decizie a instanței europene nu se regăsește numele meu. Dosarele cu care am avut și eu tangență au fost pierdute din cauza unor greșeli procedurale admise de alți funcționari”, a spus fostul director al CNA.
Zumbreanu a fost demis la 8 iunie 2019 de către deputații din majoritatea parlamentară formată din blocul ACUM și PSRM, pe motiv că la numirea în funcție nu ar fi avut o reputație profesională ireproșabilă.
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidare și fals în acte
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și fals în acte publice. Sentința a fost pronunțată în 30 septembrie 2026 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii
Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.