CSP critică proiectul noii legi a salarizării: discrepanțe între procurori și judecători
Consiliul Superior al Procurorilor nu susține proiectul noii legi a salarizării în sectorul public, motivând că acesta nu ține cont de particularitățile sistemului procuraturii. Potrivit CSP, documentul, pe care l-a avizat negativ, prevede reducerea unor coeficienți de salarizare, diminuarea sporurilor și a premiilor anuale, precum și menținerea discrepanțelor salariale dintre procurori și judecători.
Membrii CSP precizează că nu contestă necesitatea reformei salarizării în sectorul public, însă consideră că proiectul trebuie analizat prin prisma impactului asupra funcționalității și independenței procuraturii. Potrivit lor, lipsește o analiză distinctă a situației din sistem, inclusiv a deficitului de personal și a funcțiilor vacante, precum și o evaluare comparativă cu statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit Consiliului, proiectul își contrazice obiectivele asumate. Deși autorii susțin că urmăresc creșterea atractivității funcțiilor publice, documentul prevede reducerea sporurilor pentru performanță, diminuarea premiilor anuale și a unor compensații pentru anumite categorii de angajați.
Instituția semnalează discrepanțe salariale între funcții cu nivel similar de responsabilitate. Potrivit CSP, proiectul introduce o diferență de o clasă salarială între funcția de adjunct al procurorului general și cea de procuror-șef al unei procuraturi specializate.
Totodată, Consiliul atrage atenția asupra diferențelor de salarizare dintre procurorii din teritoriu și cei din procuraturile de circumscripție, care pot ajunge până la cinci clase salariale, inclusiv în cazul persoanelor cu aceeași vechime și același statut profesional.
Potrivit CSP, aplicarea noii formule de salarizare ar putea duce la o diferență de până la șase clase salariale între remunerația unui procuror din teritoriu și cea a unui judecător, în favoarea judecătorului.
În acest context, Consiliul solicită revizuirea claselor de salarizare pentru procuraturile teritoriale și reexaminarea proiectului de lege, astfel încât acesta să reflecte realitățile și necesitățile sistemului procuraturii.
Cazul tânărului torturat de șase inși, printre care și fiul unui șef SIS. Avocat: „Există tentative de intimidare, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor”
Tânărul bătut și umilit lângă căminele UTM încă are dureri din cauza traumelor provocate de agresori și trece printr-o recuperare psihologică dificilă, spune avocatul său. Pentru a depăși suferințele cumplite, a fost nevoie de o echipă întreagă de psihologi și psihoterapeuți. Totodată, apărătorul susține că există tentative de intimidare a clientului său, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor
Procuratura Generală și Ministerul Justiției consolidează cooperarea în domeniul executării hotărârilor CtEDO
Procurorul general, Alexandru Machidon, a avut loc acum două zile o întrevedere de lucru între reprezentanții Ministerului Justiției și a Agentului guvernamental.
Furtul unui card bancar ar putea fi pedepsit cu până la 3 ani de închisoare, chiar dacă nu au fost retrași bani
Furtul unui card bancar va fi sancționat cu amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare până la trei ani, chiar dacă acesta nu a fost utilizat ulterior. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat de Parlament în prima lectură, care extinde sancțiunile pentru fraudele cu instrumente de plată fără numerar.