Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea Iordan v. Republica Moldova. Cauza se referă la plângerea pe care reclamantul a depus-o în fața Curții în baza Articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând refuzul instanțelor judecătorești de a sancționa un jurnalist, în cadrul unui proces contravențional, pentru diseminarea unor informații pretins defăimătoare despre reclamant, scrie Bizlaw.MD.

La momentul evenimentelor, reclamantul era judecător la Curtea de Apel Chișinău. La 27 martie 2013, în timpul pauzei de prânz, aflându-se la sediul instanței, jurnalistul B. a observat cum reclamantul părăsea clădirea și l-a urmărit. Ulterior, B. a asistat la o întrevedere dintre reclamant și alte două persoane, lângă sediul instanței. El a început să înregistreze evenimentul, arătând cum reclamantul discuta cu cele două persoane lângă automobilul lor, iar femeia îi înmâna un plic, din care reclamantul a scos conținutul, l-a pus în buzunar, și le-a înmânat în schimb ceea ce părea a fi o bancnotă. B. a comentat evenimentul, întrebându-se dacă reclamantul luase bani din plicul respectiv și dacă aceasta era mită. Înregistrarea video s-a finalizat cu întoarcerea reclamantului în sediul instanței, atunci când B. l-a întrebat despre cele întâmplate. Reclamantul s-a îndreptat către biroul său fără a răspunde la întrebările lui B.

După trei ore de la incident, B. a publicat pe pagina sa de YouTube înregistrarea video. Peste circa trei ore de la publicarea video-ului, B. a fost apelat de către femeia surprinsă în înregistrare, care s-a dovedit a fi soția fratelui reclamantului, și care a explicat că ea îi înmânase reclamantului o chitanță privind plata unei taxe funciare, iar reclamantul îi întorsese suma pe care ea o achitase. După discuția telefonică, B. își actualizare postarea inițială, adăugând un rezumat al discuției sale cu cumnata reclamantului.

În aceeași zi, Curtea de Apel Chișinău a emis un comunicat, oferind aceleași explicații în legătură cu respectivul eveniment. Comunicatul adăuga că reclamantul nu răspunsese la întrebările lui B., deoarece ultimul figurase anterior în calitate de parte vătămată într-un dosar în care reclamantul fusese judecătorul raportor. Fără a se referi la vreo prevedere legală, comunicatul menționa că judecătorului nu îi era permis să discute cu părțile în afara ședințelor de judecată, chiar și după finalizarea procesului.

În seara aceleiași zile, în cadrul emisiunii sale de la un post privat de televiziune, B. a discutat despre respectivele evenimente. El a menționat discuția telefonică pe care o avusese mai devreme în acea zi, în timp ce pe fundal era difuzată înregistrarea inițială. B. a invitat publicul să comenteze înregistrările, menționând că nu exista un verdict sau o certitudine în acest caz. Mai multe persoane au comentat înregistrarea, exprimându-și indignarea față de sistemul judecătoresc sau făcând glume pe seama faptului că mitele nu se mai ofereau în bani, ci în chitanțe.

În urma evenimentelor, reclamantul a depus o plângere la poliție și la procuratură, cerând tragerea lui B. la răspundere contravențională pentru diseminarea pe rețelele sociale a informației defăimătoare despre el. Inițial, B. a fost sancționat contravențional cu amendă pentru calomnie, în baza art. 70 din Codul contravențional. B. a contestat procesul-verbal, menționând că el nu cunoscuse despre faptul că declarațiile sale nu corespundeau adevărului. După pronunțarea unei hotărâri judecătorești în favoarea lui B. și dispunerea de către instanțele superioare a rejudecării cauzei, la 22 mai 2014 Judecătoria Botanica a anulat procesul-verbal contravențional. În particular, instanța a constatat că, potrivit componenței de contravenție prevăzute la art. 70 din Codul contravențional, trebuia să fie demonstrat faptul că avusese loc răspândirea cu bună-știință a informației defăimătoare. În acest caz, nu s-a demonstrat că, la momentul publicării înregistrării video, B. cunoscuse toate circumstanțele, astfel cum au fost ele ulterior prezentate de către reclamant. B. nu avea de unde să cunoască aceste detalii, din moment ce reclamantul refuzase să răspundă la întrebări. În plus, B. nu făcuse afirmații ferme, ci doar își punea întrebări.

Printr-o decizie irevocabilă din 17 septembrie 2014, Curtea de Apel Bălți a menținut hotărârea și a reiterat argumentele instanței inferioare, concluzionând că nu fusese comisă o contravenție.

Referitor la admisibilitate, Guvernul a menționat că reclamantul nu epuizase toate remediile naționale disponibile. El solicitase tragerea la răspundere contravențională a lui B., care implica dovada faptului că a avut loc o diseminare cu bună-știință a unei informații neadevărate despre victimă. În lipsa elementului de intenție în acest caz, plângerea penală nu era un remediu adecvat. În schimb, reclamantul avusese la dispoziție un alt remediu, mai eficient, prin depunerea unei acțiuni civile pentru defăimare, care nu a fost utilizat în acest caz. Analizând acest argument, Curtea a considerat că acesta se referă la obligațiile pozitive ale statului în baza Articolului 8 din Convenție, impunând astfel o examinare a fondului plângerii. În plus, reclamantul a utilizat un remediu național disponibil, fapt care îl exonera de la inițierea unui proces civil separat în vederea protejării drepturilor sale.

Cu privire la fondul cererii, Curtea a reiterat că Statul are obligația pozitivă în baza Articolului 8 din Convenție de a adopta măsuri destinate să asigure respectarea vieții private în domeniul relațiilor dintre indivizi, fiind necesară producerea unui echilibru just între toate interesele concurente relevante. În acest sens, există mai multe criterii care trebuie luate în considerare, precum subiectul publicației și modul în care aceasta contribuie la o dezbatere de interes public, cât de cunoscută este persoana vizată, comportamentul său anterior, conținutul, forma și consecințele publicației, și modul în care informația relevantă a fost obținută.

În prezenta cauză, înregistrarea pe care a publicat-o B. ar fi putut să afecteze reputația reclamantului, fapt care angaja obligația Statului în baza Articolului 8 din Convenție de a o proteja. Din moment ce reclamantul s-a plâns în fața Curții în legătură cu înregistrarea și comentariile inițial făcute de către B. pe rețelele sociale, inclusiv făcând referire la emisiunea pe care B. o moderase în seara aceleiași zile, Curtea a examinat modul în care Statul și-a îndeplinit obligațiile sale pozitive în raport cu ambele publicații.

În primul rând, Curtea a observat că B. asistase și înregistrase o întrunire dintre un judecător și două persoane private, una dintre care îi înmânase primului un plic, iar el îi returnase în schimb o bancnotă. Suspectând că întrevederea implica un act de corupție, jurnalistul s-a apropiat de judecător, însă ultimul a refuzat să răspundă la orice fel de întrebări, deși nu exista nicio regulă care i-ar fi interzis acest lucru.

De asemenea, Curtea a notat că instanțele judecătorești au aplicat mai multe dintre criteriile menționate mai sus, precum faptul că publicația se referea la un subiect de interes public (potențiala corupere a unui judecător și încrederea publică în administrarea justiției), protecția deosebită oferită jurnaliștilor care raportează chestiuni de interes public și acțiunile ambelor părți.

Curtea a considerat că, în cadrul procesului contravențional urmat în acest caz, exercițiul de punere în echilibru a intereselor concurente a fost limitat, din cauza remediului ales de către reclamant. Spre deosebire de cauzele civile cu privire la defăimare, art. 70 din Codul contravențional cerea probe suficiente care să demonstreze că persoana cunoscuse despre faptul că informația era falsă și, în pofida acestui fapt, o diseminase cu bună-știință. Aceste elemente au fost decisive în acest caz, astfel încât analiza făcută de către instanțele naționale s-a concentrat anume pe ele.

În aceste circumstanțe, Curtea nu a văzut niciun motiv pentru a pune la îndoială constatările instanțelor naționale, potrivit cărora standardul de probă impus de legislația contravențională era mult mai înalt și că nu fusese atins în acest caz. Examinând toate circumstanțele cauzei, Curtea nu a văzut niciun element capabil să pună la îndoială aprecierea generală făcută de către instanțele naționale. În special, B. a întreprins cu bună-credință mai muți pași pentru a informa publicul pe deplin despre toate circumstanțele disponibile, prin actualizarea postării, menționarea apelului telefonic și a comunicatului de presă emis de către Curtea de Apel, și prin explicarea faptului că situația încă era incertă la acel moment. În plus, reclamantul nu a argumentat că eventuala inițiere a unei acțiuni civile ar fi fost dintr-un anumit motiv inaccesibilă sau ineficientă în cazul său, ori că nu i-ar fi putut asigura protecția reputației sale.

În aceste circumstanțe, reclamantul nu a demonstrat în fața Curții să Statul ar fi eșuat să-și îndeplinească obligațiile pozitive în baza Articolului 8 din Convenție, prin a-i oferi mijloace efective de apărare a reputației sale. Prin urmare, Curtea a decis că nu a avut loc o încălcare a acestei prevederi din Convenție.

Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.