Curtea Constituțională informează despre expirarea mandatelor a cinci judecători
Curtea Constituțională a informat Parlamentul, Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii despre faptul că, în vara acestui an, expiră mandatul de șase ani a cinci judecători constituționali.
Plenul Curții Constituționale este format din șase judecători. Doi sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistratului, transmite IPN.
Potrivit legislației, cu trei luni înainte de expirarea mandatului judecătorului, autoritatea care a desemnat judecătorul respectiv, din oficiu sau urmare a informării în scris de către președintele Curții Constituționale, lansează procedura de desemnare a unui nou judecător. Până la expirarea mandatului judecătorului, autoritatea competentă numește un nou judecător, cu respectarea criteriilor menționate în lege.
În cazurile în care judecătorii actuali îndeplinesc toate condițiile stabilite și își exprimă în scris acordul prealabil de a fi desemnați, autoritatea competentă poate examina chestiunea privind numirea lor pentru un nou mandat.
„În acest context, Curtea le-a solicitat celor trei autorități să demareze procedurile de numire în funcție a judecătorilor constituționali, pentru a asigura funcționalitatea continuă a Curții Constituționale și pentru a evita riscul intervenirii unui blocaj instituțional”, se menționează într-un comunicat de presă.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului a precizat pentru IPN că demersul Curții Constituționale, care se referă la expirarea mandatelor a doi judecători, a fost trimis Comisiei juridice, numiri și imunități și este în proces de examinare.
Reprezentanții Guvernului nu au venit deocamdată cu un răspuns cu privire la acțiunile ulterioare recepționării demersului Curții Constituționale.
La sfârșitul lunii iulie, expiră mandatul lui Serghei Țurcan, desemnat de CSM. Instituția deja a lansat concursul pentru selectarea judecătorului constituțional.
Alte patru mandate, ale Domnicăi Manole și Vladimir Țurcan, desemnați de Parlament, Liubei Șova și Nicolae Roșca, desemnați de Guvern, expiră în luna august.
În plenul Curții se mai regăsește judecătoare Constituțional, Viorica Puica, numită de către Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a decesului lui Eduard Ababei, în anul 2023. Ea urmează să își exercite mandatul până pe 24 noiembrie 2029.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.