Rusia vrea să își mărească producția de drone de zece ori. Vladimir Putin: „Câștigă cine reacționează mai rapid pe câmpul de luptă”

Vladimir Putin a anunțat, joi, că Rusia își va mări producția de drone de aproximativ zece ori, la aproape 1,4 milioane de unități în acest an, pentru a fi sigură că va câștiga războiul cu Ucraina, relatează Reuters.

publicat de Veronica Ciortan
joi, 19 septembrie 2024, 19:38
vv

De când Rusia a trimis zeci de mii de soldați în Ucraina în februarie 2022, războiul a fost, în mare parte, acaparat de atacuri de artilerie și de lovituri cu drone de-a lungul unui front puternic fortificat, de 1.000 de kilometri, care implică sute de mii de soldați. 

Conflictul a dus la dezvoltarea dronelor și a arătat importanța lor pentru războiul modern, de la terorizarea inamicului și colectarea de informații, până la sabotarea infrastructurii și distrugerea muniției. „În total, aproximativ 140.000 de vehicule aeriene fără pilot de diferite tipuri au fost livrate forțelor armate în 2023. 

Anul acesta, producția de drone este planificată să crească semnificativ. Ei bine, de aproape zece ori”, a spus Vladimir Putin. „Câștigă cine reacționează mai rapid la aceste solicitări pe câmpul de luptă”, a adăugat liderul de la Kremlin, în cadrul unei întâlniri la Sankt Petersburg, care a avut ca subiect dezvoltarea producției de drone. 

În ultimele luni, atât Rusia, cât și Ucraina au cumpărat drone din străinătate și și-au sporit propria producție.

Sursa: libertatea.ro

O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei

Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.