Doi moldoveni și un român condamnați la 12 ani de închisoare, într-un dosar de exploatare sexuală
Procurorii PCCOCS, Oficiul „Sud” au obținut condamnarea a trei persoane la 12 ani închisoare, printre care și un tânăr din România, într-un dosar de exploatare sexuală.
Faptele au avut loc în iarna lui 2017, atunci când cele două tinere au primit oferte de muncă în Germania. Ambele tinere sunt din familii nevoiașe și locuiau într-un sat din Cahul, iar prima tânără avea și un copil de 5 ani la întreținere. Aceasta a fost abordată de către doi soți din sat cu vârsta de peste 65 de ani. Femeia din cuplu are studii superioare și activa într-o întreprindere de stat în sat, într-o funcție care presupunea interacționarea cu populația și, deci, era informată despre familiile care ar fi fost „ispitite” de oferte de muncă cinstită și bănoasă peste hotare. Bărbatul, la rândul său, îi era cunoscut mamei victimei ca și prieten al soțului fiicei, fapt care i-a inspirat încredere, chiar dacă ginerele era separat de fiică.
În context, cei doi soți învinuiți i-au propus tinerei mame oferta de muncă în Germania, în calitate de chelneriță, cu un salariu lunar minim de 400-500 euro. Sosită acolo, însă, tânăra s-a pomenit într-un bordel, unde a fost constrânsă să presteze și servicii sexuale, după ora nouă seara, când termina munca la tejghea. Pe lângă aceasta, prestau servicii și tinere din Africa, Cuba, Bulgaria și România.
La scurt timp, a sosit și a doua victimă din Cahul - Moldova, consăteana ei, care și ea era în stare financiară precară, așa cum a călătorit cu bilet achitat din banii împrumutați de la cei doi învinuiți. De altfel, prima victimă a luat și ea cu împrumut 40 de euro de la aceștia pentru alimentație în timpul călătoriei, pe care i le-a returnat, la revenire. Aceasta deci fiindu-le situația financiară, tinerele au fost constrânse să presteze servicii sexuale.
Victimele însă au decis să revină în Moldova peste o lună, iar una din ele a și depus plângere la autorități împotriva celor trei care le-au organizat exploatarea sexuală. În context, aceștia prin diferite metode – atât directe, cât și de la distanță și prin terți – le-au determinat să depună declarații mincinoase în fața oamenilor legii, în cazul reclamat. Totuși, autoritățile de investigație și cea judecătorească au coraportat toate probele și declarațiile tuturor persoanelor implicate în dosar și au stabilit adevărul, iar cei trei sunt acum învinuiți și de influențarea tinerelor ca să depună declarații mincinoase.
Sentința pronunțată de Judecătoria Cahul le-a stabilit celor trei și interdicția părăsirii Moldovei până la rămânerea definitivă a actului judecătoresc, timp în care potrivit legii aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile
Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.
FLYONE, despre descinderi: O încercare nereușită de a justifica acțiunile de abuz și intimidare
FLYONE consideră că informațiile prezentate public de Procuratură după perchezițiile desfășurate la sediul companiei, la domiciliile fondatorilor și ale unor angajați nu reflectă obiectul real al acțiunilor procesuale și creează o imagine distorsionată asupra activității companiei.