Pre-Vetting CSP: Doi candidați nu au promovat evaluarea integrității

Comisia Pre-Vetting a încheiat evaluarea în privința procurorilor Vitalie Codreanu și Cristina Gladcov și anunță că cei doi candidați la funcția de membru în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) nu au promovat evaluarea integrității. Deciziile emise de Comisie au fost transmise candidaților și instituției responsabile de organizarea concursului, în cazul dat CSP.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 5 iunie 2023, 15:37
CSP

La această etapă, Comisia este în drept să publice doar informația privind rezultatul evaluării, întrucât deciziile pot fi publicate exclusiv cu acordul candidaților vizați. Aceștia urmează să notifice Comisia dacă se opun sau nu publicării, în 48 de ore de la primirea deciziei, potrivit Legii nr. 26/2022. Deciziile pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiție în termen de 5 zile din data recepționării, în temeiul prevederilor aceleiași legi.

Ambii candidați, Vitalie Codreanu și Cristina Gladcov, procurori în cadrul Procuraturii Anticorupție, au acceptat să participe la proba interviului public, fiind audiați de către membrii Comisiei Pre-Vetting în cadrul primei runde de audieri.

Până în acest moment, dintre candidații la CSP care au trecut prin procesul complet de verificare, un candidat a promovat și doi nu au promovat evaluarea. Alți patru candidați nu au promovat evaluarea pe motiv că s-au retras din concurs sau nu au depus în termenii stabiliți actele obligatorii prevăzute de lege, fiind astfel descalificați. 11 candidați sunt în așteptarea deciziilor Comisiei Pre-Vetting.