Două femei, acuzate de procurori de trafic de ființe umane, condamnate cu suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii
Procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău nu sunt de acord cu sentința pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani la 15 februarie 2024, în privința a două inculpate, cărora le-au fost recalificate faptele, inițial, încadrate juridic de procurori drept trafic de ființe umane.
Astfel, potrivit sentinței, cele două femei, în vârstă de 30 și, respectiv, 31 de ani, au fost recunoscute vinovate pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, stabilindu-li-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de 4 ani.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, inculpatele, în perioada lunii septembrie 2016, aflându-se în Turcia, acționând împreună și prin înțelegere prealabilă cu alte persoane, în scop de profit, abuzând de poziția de vulnerabilitate a două femei, l-au recrutat, obținând acordul victimelor de a pleca la muncă în Turcia.
Acționând în vederea transportării victimelor în țara de destinație pentru exploatare sexuală comercială, au procurat biletele de avion, iar la 30 septembrie 2016, au organizat transportarea acestora din Aeroportul Internațional Chișinău, cu cursa aeriană „Chișinău-Istanbul”.
Ajungând în țara de destinație, victimele au fost adăpostite într-un apartament închiriat și impuse să presteze servicii sexuale diferitor bărbați, în clubul de noapte din incinta unui hotel.
Totodată, una din inculpate, în perioada 2016-2017, a mai recrutat două victime, pe care le-a impus să presteze servicii sexuale pe parcursul mai multor luni.
Inculpatele au pledat nevinovate. Au menționat că victimele benevol au mers să practice prostituția în Turcia, iar ele nu au obținut vre-un avantaj financiar din activitatea victimelor.
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidare și fals în acte
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și fals în acte publice. Sentința a fost pronunțată în 30 septembrie 2026 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii
Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.