Fostul șef al Băncii de Economii, Grigore Gacikevici, reținut de CNA – Este învinuit într-un dosar cu prejudiciu de 3 miliarde de lei
Grigore Gacikevici, fostul președinte al Băncii de Economii (BEM), a fost reținut pentru 72 de ore de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în unul dintre cele mai vechi dosare privind fraudele din sistemul bancar. Informația a fost confirmată pentru TVR Moldova.
Potrivit procurorilor, Gacikevici este acuzat, alături de alți patru foști membri ai Comitetului de Creditare al BEM, că în perioada 2005–2012 ar fi aprobat acordarea unor credite neperformante cu încălcarea regulamentelor interne ale instituției bancare, scrie politik.md.
Anchetatorii estimează prejudiciul cauzat la aproximativ 3 miliarde de lei, iar dosarul se află pe rolul instanței încă din anul 2013.
În contextul apropierii pronunțării sentinței, procurorii au solicitat aplicarea măsurii arestului preventiv pentru toți cei cinci inculpați până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Instanța urmează să pronunțe verdictul în acest dosar pe 30 iulie.
Grigore Gacikevici nu este la prima reținere în această cauză penală. El a mai fost plasat în arest în anii precedenți, dosarul fiind considerat unul dintre cele mai complexe și îndelungate procese privind fraudele care au afectat sistemul bancar din Republica Moldova.
Cazul vizează acordarea unor credite considerate neperformante și continuă să fie unul dintre cele mai importante dosare aflate pe rolul instanțelor în legătură cu activitatea fostei Bănci de Economii.
Cazul tânărului torturat de șase inși, printre care și fiul unui șef SIS. Avocat: „Există tentative de intimidare, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor”
Tânărul bătut și umilit lângă căminele UTM încă are dureri din cauza traumelor provocate de agresori și trece printr-o recuperare psihologică dificilă, spune avocatul său. Pentru a depăși suferințele cumplite, a fost nevoie de o echipă întreagă de psihologi și psihoterapeuți. Totodată, apărătorul susține că există tentative de intimidare a clientului său, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor
Procuratura Generală și Ministerul Justiției consolidează cooperarea în domeniul executării hotărârilor CtEDO
Procurorul general, Alexandru Machidon, a avut loc acum două zile o întrevedere de lucru între reprezentanții Ministerului Justiției și a Agentului guvernamental.
Furtul unui card bancar ar putea fi pedepsit cu până la 3 ani de închisoare, chiar dacă nu au fost retrași bani
Furtul unui card bancar va fi sancționat cu amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare până la trei ani, chiar dacă acesta nu a fost utilizat ulterior. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat de Parlament în prima lectură, care extinde sancțiunile pentru fraudele cu instrumente de plată fără numerar.