Sistemul național de prevenire și combatere a spălării banilor a fost aliniat la standardele europene

Cadrul instituțional de funcționare a Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) a fost aliniat la standardele europene prin instituirea statutului de ofițer de informații financiare, introducerea certificării profesionale periodice și obligatorii și simplificarea structurii de conducere. Parlamentul a votat în lectura a doua un proiect de lege care prevede aceste modificări.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 23 iulie 2026, 14:40
bani

Cea mai importantă reformă structurală constă în instituirea statutului de ofițer de informații financiare, în conformitate cu standardele internaționale din domeniu. Noul statut reglementează atribuțiile, garanțiile profesionale, drepturile și obligațiile personalului specializat al SPCSB.

Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Justiției, introduce obligativitatea certificării profesionale pentru angajații din instituțiile și companiile care au obligații de raportare în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor, finanțării terorismului și proliferării armelor de distrugere în masă. Legea definește acest certificat de instruire, stabilește condițiile de obținere a acestuia și prevede reînnoirea lui periodică, cel puțin o dată la trei ani. În prezent, legislația națională reglementează instruirea în acest domeniu, însă nu prevede un mecanism de certificare profesională periodică. SPCSB va avea competența legală de a organiza aceste instruiri, de a elabora materiale metodologice și de a coordona platforma națională de instruire, devenind astfel centru instituțional de referință pentru formarea profesională în domeniu.

De asemenea, proiectul prevede reducerea numărului de directori adjuncți ai SPCSB la unul. Ajustarea urmărește eficientizarea procesului decizional și creșterea responsabilității manageriale, aliniind totodată organizarea internă a Serviciului la cerințele Grupului Egmont — rețeaua internațională a unităților de informații financiare din peste 160 de țări, din care face parte și SPCSB.

Cazul tânărului torturat de șase inși, printre care și fiul unui șef SIS. Avocat: „Există tentative de intimidare, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor”

Tânărul bătut și umilit lângă căminele UTM încă are dureri din cauza traumelor provocate de agresori și trece printr-o recuperare psihologică dificilă, spune avocatul său. Pentru a depăși suferințele cumplite, a fost nevoie de o echipă întreagă de psihologi și psihoterapeuți. Totodată, apărătorul susține că există tentative de intimidare a clientului său, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor