INJ demarează concursul de admitere pentru formarea inițială 2026-2028
Institutul Național al Justiției (INJ) demarează concursul de admitere pentru formarea inițială în perioada octombrie 2026 aprilie 2028.
În acest an sunt disponibile 30 de locuri pentru candidații la funcţia de judecător și 15 de locuri pentru candidații la funcția de procuror, transmite bizlaw.md.
Potrivit INJ, la concurs se poate înscrie persoana care întrunește condițiile pentru ocuparea funcțiilor de judecător şi de procuror prevăzute de Legea cu privire la statutul judecătorului şi Legea cu privire la Procuratură, în particular:
- deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul ei;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- are diplomă de licențiat în drept sau echivalentul acesteia;
- are diplomă de magistru/master în drept sau echivalentul acesteia;
- nu are antecedente penale;
- se bucură de o reputație ireproșabilă;
- cunoaște limba română;
- este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției;
- nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute la art. 7 alin.(2) lit. a) din Legea privind evaluarea integrității instituționale nr. 325 din 23.12.2013 (pentru persoanele care până la depunerea documentelor la concursul de admitere au activat în entități publice care cad sub incidența evaluării integrității instituționale).
Cererile pentru înscrierea la concurs se depun online, în Sistemul Informațional al INJ, în perioada 22 iunie – 21 iulie 2026, ora 17:00.
La cererea-tip se atașează versiunea scanată (imagine clară) a următoarelor documente:
- buletinul de identitate și, după caz, certificatul de căsătorie;
- diploma de licenţă în drept şi suplimentul sau echivalentul acesteia;
- diploma de magistru/master în drept şi suplimentul sau echivalentul acesteia;
- diploma de doctor în drept (dacă există);
- copia de pe carnetul de muncă (după caz) sau copia actului care atestă vechimea în muncă;
- certificatul de cazier judiciar detaliat;
- declaraţia de avere şi interese personale pentru anul fiscal precedent şi pentru anul în care a fost depusă cererea de înscriere la concurs, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1 la Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale.
Certificatul medical privind starea sănătății şi concluziile privitor la corespunderea exigențelor pentru exercitarea funcției este eliberat de Comisia specializată a Ministerului Sănătății, după promovarea examenului de admitere, și se prezintă Institutului Național al Justiției.
Se admite participarea la Concurs a persoanelor care dețin diplome de licență în drept, eliberate de instituțiile superioare de învățământ din Republica Moldova. Persoanele care dețin diplome de licență în drept din străinătate prezintă certificatul de recunoaștere şi echivalare a studiilor în modul stabilit de Guvernul Republicii Moldova.
Institutul solicită de la Autoritatea Naţională de Integritate verificarea declaraţiei de avere, iar de la Centrul Naţional Anticorupţie şi Serviciul de Informaţii şi Securitate – informaţii privind integritatea candidaţilor care au promovat prima probă a concursului. În cel mult 45 de zile, aceste autorităţi comunică Institutului constatările lor.
Cazul tânărului torturat de șase inși, printre care și fiul unui șef SIS. Avocat: „Există tentative de intimidare, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor”
Tânărul bătut și umilit lângă căminele UTM încă are dureri din cauza traumelor provocate de agresori și trece printr-o recuperare psihologică dificilă, spune avocatul său. Pentru a depăși suferințele cumplite, a fost nevoie de o echipă întreagă de psihologi și psihoterapeuți. Totodată, apărătorul susține că există tentative de intimidare a clientului său, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor
Procuratura Generală și Ministerul Justiției consolidează cooperarea în domeniul executării hotărârilor CtEDO
Procurorul general, Alexandru Machidon, a avut loc acum două zile o întrevedere de lucru între reprezentanții Ministerului Justiției și a Agentului guvernamental.
Furtul unui card bancar ar putea fi pedepsit cu până la 3 ani de închisoare, chiar dacă nu au fost retrași bani
Furtul unui card bancar va fi sancționat cu amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare până la trei ani, chiar dacă acesta nu a fost utilizat ulterior. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat de Parlament în prima lectură, care extinde sancțiunile pentru fraudele cu instrumente de plată fără numerar.