Parlamentul a adoptat legea care redistribuie competențele CNA, PA și PCCOCS
Parlamentul a adoptat în lectură finală proiectul de lege care redistribuie competențele instituțiilor responsabile de combaterea corupției, fraudei financiare și criminalității organizate. Inițiativa, elaborată de Ministerul Justiției, a fost votată de 52 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, în pofida criticilor formulate de opoziție și a îngrijorărilor exprimate de unele organizații, inclusiv internaționale.
Deputatul fracțiunii „Alternativa”, Ion Chicu, a declarat că cel puțin două organizații internaționale și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu transferul dosarelor privind investigarea torturii de la PCCOCS către procuraturile teritoriale, precum și față de procedura de numire a directorului CNA. În acest context, el a întrebat dacă aceste obiecții au fost luate în considerare înainte de adoptarea proiectului în lectura a doua, scrie ipn.md.
Vicepreședintele Comisiei juridice pentru numiri și imunități, deputatul PAS Igor Chiriac, a respins criticile și a afirmat că proiectul a fost consultat cu partenerii europeni. „Acest proiect este discutat, consultat cu partenerii UE. Această formulă este ca urmare a discuțiilor. Ce ține de competența combaterii infracțiunilor de tortură, după discuții s-a renunțat la trecerea acestor competențe, rămân la PCCOCS”, a precizat deputatul PAS.
Potrivit noii legi, Centrul Național Anticorupție va prelua investigarea fraudelor bancare de proporții, precum și cauzele complexe ce vizează fonduri externe sau resurse provenite din bugetul Uniunii Europene. Totodată, instituția va putea investiga independent infracțiunea de spălare a banilor. Documentul prevede și modificări privind organizarea CNA, inclusiv instituirea unei funcții suplimentare de director adjunct și extinderea mandatului directorului instituției la două mandate.
De asemenea, Procuratura Anticorupție va conduce urmărirea penală în dosarele de corupție la nivel înalt care implică persoane cu funcții de demnitate publică, în timp ce PCCOCS își va concentra activitatea asupra dosarelor de terorism, criminalitate organizată și altor cauze de o complexitate sporită.
În cadrul consultărilor pe marginea proiectului, reprezentanții Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova au criticat numirea directorului CNA fără concurs și au cerut o procedură transparentă de selecție, în contextul extinderii numărului de mandate. Totodată, CRJM a făcut apel la deputați să nu adopte în lectura a doua proiectul privind redistribuirea competențelor dintre CNA și Procuratura Anticorupție fără o analiză completă, invocând riscuri de ineficiență și politizare a luptei anticorupție.
Cazul tânărului torturat de șase inși, printre care și fiul unui șef SIS. Avocat: „Există tentative de intimidare, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor”
Tânărul bătut și umilit lângă căminele UTM încă are dureri din cauza traumelor provocate de agresori și trece printr-o recuperare psihologică dificilă, spune avocatul său. Pentru a depăși suferințele cumplite, a fost nevoie de o echipă întreagă de psihologi și psihoterapeuți. Totodată, apărătorul susține că există tentative de intimidare a clientului său, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor
Procuratura Generală și Ministerul Justiției consolidează cooperarea în domeniul executării hotărârilor CtEDO
Procurorul general, Alexandru Machidon, a avut loc acum două zile o întrevedere de lucru între reprezentanții Ministerului Justiției și a Agentului guvernamental.
Furtul unui card bancar ar putea fi pedepsit cu până la 3 ani de închisoare, chiar dacă nu au fost retrași bani
Furtul unui card bancar va fi sancționat cu amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare până la trei ani, chiar dacă acesta nu a fost utilizat ulterior. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat de Parlament în prima lectură, care extinde sancțiunile pentru fraudele cu instrumente de plată fără numerar.