Atenție, cuncurs! CSM vrea suplinirea funcțiilor vacante de la CSJ

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat concurs pentru suplinirea funcției de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Doritorii pot depune dosarele până la data de 3 martie.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 6 februarie 2025, 09:44
csm

Potrivit CSM, dosarele de participare la concurs trebuie să conțină următoarele acte: 

„o cerere de participare la concurs; Curriculum vitae; o scrisoare de motivare; dovada cetățeniei Republicii Moldova (copia buletinului de identitate și a fișei de însoțire); copia diplomei de studii superioare; acte ce confirmă experiența; certificatul medical; referinţa de la ultimul loc de muncă; două referințe cu privire la candidat de la persoane notorii; cazierul judiciar detaliat; declarația pe proprie răspundere privind lipsa interdicției de a ocupa о funcție publică; consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal; declarația de avere; date cu privire la instruiri în ultimii trei ani”

Cererile vor putea fi depuse până la date de 3 martie la sediul CSM, sau la adresa electronică [email protected], cu aplicarea semnăturii electronice.

Conform legislației în vigoare CSJ are 20 de judecători, dintre care 11 din rândul judecătorilor și nouă din rândul avocaților, procurorilor sau profesorilor universitari în domeniul dreptului.

(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția

Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.