Doi minori din Hâncești, condamnați la închisoare pentru omor comis cu deosebită cruzime

Procuratura raionului Hâncești informează despre condamnarea a doi minori din raionul Hâncești pentru comiterea infracțiunii de omor intenționat, comis cu deosebită cruzime.

publicat de Anatol Chirilov
miercuri, 6 martie 2024, 09:29
omor

Reieșind din actul de învinuire înaintat de către acuzatorii de stat, în noaptea lui 05 decembrie 2023, minorii, aflându-se la domiciliul victimei, care s-a dovedit a fi un consătean al acestora în vârstă de 64 de ani, în urma unui conflict spontan apărut pe fonul consumului de alcool, i-au aplicat acestuia multiple lovituri cu un cuțit de bucătărie în regiunea spatelui, cutiei toracice și gâtului, în rezultatul cărora i-au cauzat, conform raportului de expertiză judiciară medico-legală, vătămare corporală gravă periculoasă pentru viață, decesul victimei survenind în urma hemoragiei externe şi interne, ca rezultat al multiplelor plăgi înţepat-tăiate oarbe ale toracelui, penetrante în cavităţile pleurale, cu lezarea tegumentelor, ţesuturilor moi, pleurilor, a plămânilor și pericardului.

În continuare, acționând în scopul tăinuirii urmelor infracțiunii, făptașii au incendiat casa victimei.

De menționat că, pe parcursul urmăririi penale, inculpații s-au aflat în stare de arest preventiv, iar la 05 martie 2024, de către Judecătoria Hîncești, sediul Central, aceștia au fost recunoscuți culpabili de comiterea infracțiunii incriminate și condamnați, la 8 și, respectiv, 10 ani de închisoare, cu executare în Centrul de detenție pentru minori și tineri de tip închis.

La fel, instanța de judecată a admis integral și acţiunea civilă înaintată de partea civilă, dispunând încasarea în mod solidar de la inculpați a prejudiciului moral în mărime de 100 000 lei.

Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău în modul și termenul prevăzute de lege.   

30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii

Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.