(SURSE) Reforma justiției.Procurorul General interimar, Ion Munteanu, se vrea magistrat la CSJ. Cine sunt ceilalți „doritori” înregistrați în ultima zi de concurs
Procurorul General interimar,Ion Munteanu, ar fi depus actele pentru a participa la concursul anunțat în luna Aprilie de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru suplinirea a 20 posturi vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție, susțin sursele PuslMedia.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în temeiul alin. (1) al art. 6 al Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), a anunțat la data de 11 Aprilie concursul pentru suplinirea a 20 posturi vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție - 11 din rândul judecătorilor și nouă din rândul avocaților, procurorilor sau profesorilor universitari în domeniul dreptului.
Ieri, când a fost ultima zi când doritorii mai puteau depune cererile de participare la concurs, potrivit surselor noastre din justiție, a fost înregistrată și o cerere în acest sens din partea lui Ion Muteanu.
Aici este de menționat că în luna Octombrie a anului trecut candidatura lui Ion Munteanu pentru funcția de procuror general interimar a fost propusă șefei statului de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), în urma ședinței din 11 octombrie a acestuia, aceasta fiind acceptată de către Maia Sandu chiar a doua zi.
Tot ieri, în cursa pentru fotoliile de judecător de la CSJ, s-ar fi înscris și Vladislav Gribincea, director al Programului Justiție la Centrul de Resurse Juridice din R.Moldova.
Sursele noastre mai menționează că în ultima zi de concurs, pentru suplinirea celor 20 de funcții de judecător la CSJ, s-ar fi înscris și judecătoarea Svetlana Balmuș, dar și ex-judecătoarea Ludmila Ouș.
Svetlana Balmuș a fost anterior judecător-raportor pe dosarul de escrocherie și spălare de bani pe numele lui Ilan Șor, dar și a fost membru al completului de judecători de la CA Chișinău care a menținut hotărârea primei instanțe prin care avocatul-vedetă Valerian Mânzat a fost condamnat la nouă ani de închisoare într-un dosar penal de escrocherie în domeniul asigurărilor.
Totodată este de memnționat că din luna Septembrie a anului trecut, Svetlana Balmuș a fost desemnată, în urma unui concurs, la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din rândul societății civile.
Svetlana Balmuș este avocată și expertă în domeniul justiției în cadrul Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE).
Ex-judecătoarea Ludmila Ouș, la începutul anului curent, a fost candidată din rândul non-judecătorilor la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), dar s-a retras din concurs, nepromovând astfel evaluarea Comisiei Pre-Vetting.
Tot Ouș a fost una dintre cele cinci judecătoare reținute în „Dosarul magistratelor”, care a fost trimis în judecată de către Procuratura Anticorupție în aprilie 2019.
Procurorii le învinuiau pe judecătoarele de la Curtea de Apel Chișinău și de la Judecătoria Centru că ar fi pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari, pentru a emite decizii favorabile în mai multe cauze penale aflate în examinare.
Procurorii le învinuiau pe judecătoarele de la Curtea de Apel Chișinău și de la Judecătoria Centru că ar fi pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari, pentru a emite decizii favorabile în mai multe cauze penale aflate în examinare.
Ulterior, toate cele cinci judecătoare învinuite în așa-numitul „dosar al magistratelor”, Svetlana Tizu, Victoria Hadîrca, Ludmila Ouș, Galina Moscalciuc și Liubovi Brînza au primit sentințe de achitare.
Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile
Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.
FLYONE, despre descinderi: O încercare nereușită de a justifica acțiunile de abuz și intimidare
FLYONE consideră că informațiile prezentate public de Procuratură după perchezițiile desfășurate la sediul companiei, la domiciliile fondatorilor și ale unor angajați nu reflectă obiectul real al acțiunilor procesuale și creează o imagine distorsionată asupra activității companiei.