Cazul TIR-ului cu armament din vama Leușeni-Albița. Lilian Carp anunță demisii
Deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) și președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a declarat că munițiile depistate în noaptea de 20 noiembrie la punctul de trecere a frontierei Leușeni–Albița au fost produse în Rusia, în perioada 2019–2024.
În cadrul declarațiilor sale, Carp a precizat că organele de anchetă au stabilit deja traseul camionului până la frontieră și că autoritățile din Republica Moldova colaborează cu omologii ucraineni pentru a stabili alte detalii despre armele depistate.
O parte dintre arme ar proveni din uzina din Tula, Rusia şi există indicii că acestea ar putea fi trofee de război capturate de armata ucraineană:
"Documentele declară o anumită destinație, dar anchetatorii verifică dacă aceasta corespunde realității. Ca și în alte perioade de conflict, inclusiv în 1992, armele capturate ajung pe piața neagră", a explicat deputatul.
Lilian Carp a confirmat că în urma anchetei vor urma și demisii, fără a oferi detalii despre instituțiile sau persoanele vizate.
"Vor exista demisii, cu siguranță. Vom vedea ce va arăta rezultatul anchetei. Serviciul Vamal are o anchetă proprie privind modul în care armamentul a intrat pe teritoriul Republicii Moldova. Se va stabili dacă este vorba despre incompetență, ture specifice sau implicarea directă a unor angajați", a adăugat Carp.
Deputatul a mai menționat că autoritățile cunosc punctele de trecere prin care au intrat armele, însă aceste informații nu au fost divulgate pentru a nu afecta mersul anchetei:
"Autoritățile lucrează coordonat cu partenerii din România și Ucraina pentru destructurarea completă a rețelei implicate în traficul de armament", a subliniat Carp.
Pentru prevenirea unor astfel de incidente pe viitor, membrii Comisiei parlamentare propun dotarea cu scanere de ultimă generație a punctelor de trecere a frontierei pe segmentul ucrainean, precum și susținerea unor inițiative legislative care să reglementeze mai clar pedepsele pentru punerea în circulație a armamentului.
Precizăm că, Procuratura Generală a anunţat miercuri, 26 noiembrie, că transportul muniţiilor a fost realizat prin contrabandă de un cărăuș care circula periodic cu un camion marfar din Ucraina. Conform probelor obținute, nu s-a stabilit că armele provin din depozite militare sau strategice, precum cele de la Cobasna sau de la Armata Națională.
Potrivit anchetei, armele au fost transportate în mai multe curse, câte două unități per cursă, preluate dintr-un depozit neidentificat din Ucraina, de la persoane necunoscute. Acestea au fost aduse camuflat în Republica Moldova și preluate ulterior de mai mulți complici. Actele vamale prezentate autorităților indicau transportarea "articolelor din metal" cu destinația Israel.
Până acum, în acest caz au fost reținute cinci persoane: șoferul camionului, cetățean al Republicii Moldova, reținut în România, și alte patru persoane pe teritoriul Republicii Moldova.
Consiliul Național de Securitate a aprobat măsuri pentru consolidarea securității cibernetice a Republicii Moldova
Consiliul Național de Securitate (CNS), convocat astăzi de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a examinat circumstanțele atacului cibernetic masiv asupra sistemelor informaționale guvernamentale, produs în luna octombrie 2026, și a convenit asupra unui set de măsuri pentru consolidarea securității cibernetice, protecția datelor cetățenilor și modernizarea infrastructurii digitale a statului.
Ion Ceban: Peste 80% dintre angajamentele asumate pentru Chișinău în 2023 au fost realizate sau sunt în curs de implementare
Peste 80% dintre angajamentele asumate de administrația municipiului Chișinău în 2023 au fost realizate sau sunt în curs de implementare. Printre proiectele care urmează să fie finalizate se numără reabilitarea Grădinii Publice „Ștefan cel Mare”, lucrările la poduri și modernizarea unor instituții medicale. Primarul Ion Ceban a prezentat vineri bilanțul activității municipalității pentru perioada 2023-2026, transmite IPN.
Alertă falsă cu bombă la Primăria Chișinău. Poliția Capitalei: „Se examinează ipoteza unei provocări, cu scop de victimizare”
Alertă cu bombă la Primăria Chișinău, în ziua în care edilul Ion Ceban urmează să prezinte raportul de activitate pentru ultimii trei ani. Primarul a comentat incidentul, făcând aluzie la alte evenimente pe care le consideră suspecte. Poliția anunță că, în urma primelor verificări, nu a fost identificat niciun pericol pentru siguranța persoanelor.