Președintele oficiului teritorial Briceni al Partidului Politic „Şor”, trimis pe banca acuzaților

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintelui oficiului teritorial Briceni al Partidului Politic „Şor” (declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19.06.2023), fiindu-i incriminată complicitatea la acceptarea finanțării ilegale a partidului politic din partea unui grup criminal organizat.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 17 noiembrie 2025, 09:51
Șor

Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2022.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor efectuate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, învinuitul, în perioada iulie  – octombrie 2022, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Briceni a Partidului Politic „Şor”, ar fi coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.

Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, figurantul ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului în scopul transportării și remunerării persoanelor participante la protestele organizate de către Partidul Politic ,,Șor”.

În asemenea circumstanțe, învinuitul ar fi acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de peste 1,8 milioane de lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare ar fi fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.

În cadrul urmăririi penale, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului în valoare de aproximativ 162 000 de lei.

Judecătorul Ion Bulhac nu a promovat evaluarea externă repetată

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat reevaluarea judecătorului Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru, încheind astfel toate procedurile de reevaluare care au vizat judecătorii acestei instanțe. În raportul de reevaluare, Comisia propune, pentru a doua oară, nepromovarea evaluării de către judecătorul Ion Bulhac, constatând neîntrunirea criteriului de integritate etică.

Procuratura Generală vrea procurori specializați și lege mai dură pentru tăcerea în cazurile de violență în familie

Procuratura Generală anunță două măsuri care ar putea schimba modul în care sunt investigate cazurile de violență în familie. Este vorba despre desemnarea procurorilor specializați și o inițiativă legislativă care ar putea sancționa persoanele care nu raportează astfel de fapte. Decizia vine în contextul în care autoritățile spun că violența împotriva femeilor și violența domestică rămân probleme persistente, iar numărul sesizărilor este în creștere, ceea ce pune presiune pe sistemul de justiție