(VIDEO) O nouă serie de deflagrații în Liban. Sute de stații radio au explodat
Peste 500 de stații radi și radiouri ale militanților Hezbollah au explodat în Liban. Serviciile de urgență sunt în căutarea victimelor, care s-ar ajunge la ordinul sutelor.
Până în prezent se cunoaște despre șase decese cunoscute până în prezent Înregistrarea video de mai jos arată una dintre primele explozii. Aceasta a avut loc la funeraliile fiului unuia dintre liderii Hezbollah, Ali Ammar.
Amintim că exploziile în serie ale unor pagere au ucis marţi în Liban nouă oameni şi au rănit aproape 3000; multe din victime sunt luptători din gruparea şiită Hezbollah, apropiată de Iran, transmit agenţiile de presă internaţionale. Organizaţia neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a semnalat că în urma unor incidente similare au fost răniţi 14 membri ai Hezbollah şi în Siria, informează AFP, care a obţinut confirmarea existenţei unor victime în această ţară şi din surse apropiate de mişcarea libaneză.
Un bărbat a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU la New York
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei
Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.
Siria: Nouă morţi, în urma unui atentat cu bombă la o cafenea din Damasc
Un atentat cu bombă la o cafenea din Damasc, capitala Siriei, s-a soldat cu moartea a nouă persoane, joi, potrivit autorităţilor siriene care încearcă să aducă pacea în ţară după mai bine de un deceniu de război civil, relatează AFP.