Doi bărbați, condamnați la închisoare pentru violuri comise în privința minorilor
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 14 ani, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de 13 ani și 4 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, într-o noapte din toamna anului 2019, inculpatul, fiind in stare de ebrietate аlсооliсă, aflându-se lа domiciliul prietenului său, aflat într-un sat din centrul țării, având scopul satisfacerii poftei sexuale, știind cu certitudine сă fiica minoră a prietenului său nu а atins vârsta de 14 ani și este in imposibilitate de а se арăra și de a-și exprima voința, din motivul vârstei fragede, a amenințat-o cu un cuțit, și а întreținut cu еа un raport sexual, contrar voinței acesteia.
Totodată, un alt inculpat, într-o altă cauză penală s-a dovedit a fi tatăl fetei violate, care a fost condamnat printr-o sentință pronunțată la 19 mai 2023, la 16 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, pentru violență în familie (art.201 alin.(2) lit.a) din Codul penal) față de soție și copiii săi și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite (art.172 alin.(3), lit.a), b) din Codul penal) manifestate față de fiul său de 9 ani.
Atât în cadrul urmăririi penale cât și ре parcursul cercetării judecătorești, ambii inculpați au pledat nevinovați.
Sentințele sunt cu drept de contestare cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.
FLYONE, despre descinderi: O încercare nereușită de a justifica acțiunile de abuz și intimidare
FLYONE consideră că informațiile prezentate public de Procuratură după perchezițiile desfășurate la sediul companiei, la domiciliile fondatorilor și ale unor angajați nu reflectă obiectul real al acțiunilor procesuale și creează o imagine distorsionată asupra activității companiei.
UARM convoacă ședință extraordinară a Consiliului după ce Curtea de Apel Centru a anulat o prevedere din Statutul profesiei de avocat
Consiliul Uniunii Avocaților din Republica Moldova (UARM) se va întruni în ședință extraordinară pe 2 octombrie 2026, la ora 10:30. Ședința a fost convocată după ce, astăzi, Curtea de Apel Centru a anulat o prevedere din Statutul profesiei de avocat privind verificarea și constatarea stărilor de incompatibilitate.