NEWS ALERT

(VIDEO) De la rețele de apă și canalizare la drumuri și cartiere modernizate: Roman Ciubaciuc, despre transformările din Cantemir

Orașul Cantemir are acces de 100% la rețelele de apă și canalizare, iar lucrările de modernizare a drumurilor și curților blocurilor de locuit avansează de la un cartier la altul. În unele sectoare, străzile au fost deja asfaltate integral, iar în prezent nu mai există drumuri pe care primăria să nu fi intervenit măcar cu lucrări provizorii. Despre rezultatele investițiilor în infrastructură a vorbit primarul Roman Ciubaciuc, la TVC21.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 13 noiembrie 2026, 17:37
Roman Ciubaciuc

Potrivit edilului, autoritățile locale au ales să înceapă reabilitarea drumurilor din cartierele rezidențiale și sectoarele de case individuale, acordând prioritate străzilor pe care oamenii le folosesc zilnic pentru a ajunge acasă, nu arterelor centrale. În paralel, au fost modernizate curțile blocurilor de locuit și căile de acces, iar acolo unde asfaltarea nu a fost posibilă, drumurile au fost acoperite cu piatră de granit.

„Tot orașul a fost săpat. Avem deja sectoare întregi în care au fost făcute lucrări. Cum spunea un coleg, practic nu mai avem drumuri în care să nu fi investit măcar ceva. Chiar și drumurile aflate în cea mai proastă stare au fost amenajate provizoriu cu piatră de granit, acolo unde nu am reușit încă să asfaltăm. Piatră albă nu am folosit nicăieri. Avem deja sectoare de case individuale în care drumurile sunt asfaltate. Avem și sectoare întregi în care au fost realizate lucrări de modernizare.”

Edilul a subliniat că administrația locală a pus accentul mai întâi pe asigurarea utilităților de bază, iar ulterior pe refacerea și modernizarea infrastructurii rutiere, pentru ca investițiile să fie durabile.

(VIDEO) Guvernul pune pe umerii primăriilor povara salariilor majorate în administrația publică locală. Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju cere explicații

Majorările salariale pentru angajații administrației publice locale vor fi acoperite din bugetele primăriilor, nu prin transferuri suplimentare de la stat. Precizarea a fost făcută de secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Maia Savva, ca răspuns la întrebările deputatului Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, în cadrul ședinței Comisiei economie, buget și finanțe, unde a fost examinat proiectul de modificare a sistemului unitar de salarizare.

PromoLEX cere Guvernului să aplice lui Krasnoselski interdicția de intrare în R.Moldova și blocarea fondurilor

Asociația Promo-LEX solicită Prim-ministrului să convoace în 30 de zile Consiliul interinstituțional de supervizare, pentru ca acesta să aplice măsuri restrictive persoanelor din structurile de la Tiraspol responsabile de tortură și de detenții arbitrare. Promo-LEX cere ca prima listă să înceapă cu Vadim Krasnoselski, liderul administrației de la Tiraspol.