(VIDEO) Ca într-un film horror: Un rus s-a filmat în timp ce era vânat de o dronă kamikaze ucraineană printre ruinele unei fabrici
Un corespondent militar rus a publicat un clip video de circa un minut în care o dronă kamikaze ucraineană îl vânează printre ruinele unei fabrici din Donbas. Imaginile, publicate pe rețelele sociale, au fost comparate cu o scenă desprinsă dintr-un film horror. La final, drona a explodat la câțiva metri distanță de rus, care a scăpat neatins.
Corespondentul rus stă ascuns după un zid, în timp ce drona kamikaze, al cărei zumzet poate fi auzit pe înregistrare, încearcă să-l găsească printre ruinele fabricii. În momentul în care drona „intră” în încăperea în care se află rusul, acesta rostește o înjurătură și cere unei persoane neidentificate să pornească un dispozitiv de bruiaj electronic.
„A intrat în fabrică! Dă drumul la bruiaj!”, exclamă rusul.
După câteva secunde, drona kamikaze explodează în apropiere, fără a-l răni, aparent, pe corespondentul militar rus, care scoate la final un oftat de ușurare.
sursa: digi24.ro
Un bărbat a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU la New York
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei
Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.
Siria: Nouă morţi, în urma unui atentat cu bombă la o cafenea din Damasc
Un atentat cu bombă la o cafenea din Damasc, capitala Siriei, s-a soldat cu moartea a nouă persoane, joi, potrivit autorităţilor siriene care încearcă să aducă pacea în ţară după mai bine de un deceniu de război civil, relatează AFP.