Baroul Chișinău își alege noua conducere. Cine sunt candidații la funcțiile de decan și prodecan

Șase candidați s-au înscris în cursa pentru funcția de decan al Baroului Chișinău, iar alte patru persoane candidează pentru funcția de prodecan. Alegerile vor avea loc în perioada 7–9 septembrie 2026.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 26 august 2026, 17:07
UAM

Pentru funcția de decan candidează Serghei Cîrlig, Victor Panțîru, Dorin Popescu, Mihail Durnescu, Iurie Mărgineanu și Liubomir Dududlica, potrivit bizlaw.md.

Pentru funcția de prodecan candidează Elena Garaz, Vladimir Răcilă, Victor Spoială și Natalia Balaban. 

Pe ordinea de zi a Adunării Generale a Baroului Chișinău figurează exclusiv alegerea decanului și a prodecanului. Mandatele actualei conduceri expiră la 30 septembrie 2026. 

Adunarea Generală va fi deschisă pe 7 septembrie, la ora 10:00. În prima zi, fiecare candidat la funcția de decan va beneficia de timp egal pentru prezentarea platformei electorale și va răspunde întrebărilor adresate de membrii Baroului, atât în format fizic, cât și online. 

Votarea se va desfășura online până în seara zilei de 9 septembrie. Accesul la platforma electronică va fi asigurat printr-un link transmis prin SMS fiecărui avocat cu drept de vot, la numărul de telefon înregistrat în evidențele Uniunii Avocaților. 

Exercitarea votului prin mijloace electronice va fi considerată participare la Adunarea Generală. 

Cazul tânărului torturat de șase inși, printre care și fiul unui șef SIS. Avocat: „Există tentative de intimidare, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor”

Tânărul bătut și umilit lângă căminele UTM încă are dureri din cauza traumelor provocate de agresori și trece printr-o recuperare psihologică dificilă, spune avocatul său. Pentru a depăși suferințele cumplite, a fost nevoie de o echipă întreagă de psihologi și psihoterapeuți. Totodată, apărătorul susține că există tentative de intimidare a clientului său, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor