,,A vrut avere, s-a ales cu 2 ani de închisoare”. Bărbat, condamnat pentru violență în familie soldată cu decesul victimei
Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, originar din raionul Rezina, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 2 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de un an, pentru violență în familie soldată cu decesul victimei.
În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, în perioada lunilor ianuarie 2014 – mai 2014, inculpatul, aflându-se în relații de căsătorie cu victima, cunoscând cu certitudine starea ei de sănătate, precum că, suferă de hipertensiune arterială, cu risc adițional foarte înalt, a săvârșit violența în familie manifestată prin exprimare verbală cu cuvinte injurioase, prin ofense, luarea în derâdere, poreclire, distrugere demonstrativă a obiectelor, amenințări verbale, prin mesaje telefonice cu conținut amoral și ofensator, chiar în perioada aflării victimei la tratament în condiții de staționar, inclusiv a manifestat presiune asupra victimei de a întocmi testament asupra bunurilor comune, sub pretextul evitării potențialelor litigii civile cu rudele, în cazul unui eventual deces al acesteia legat de sănătatea sa.
Ca rezultat, toate aceste acțiuni în comun și alte circumstanțe deja existente, i-au provocat soției sale stări de tensiune și de suferință psihică, care au favorizat agravarea stării de sănătate și survenirea decesului acesteia.
Inculpatul a pledat nevinovat.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile de la data pronunțării sentinței motivate, la Curtea de Apel Chișinău.
UARM convoacă ședință extraordinară a Consiliului după ce Curtea de Apel Centru a anulat o prevedere din Statutul profesiei de avocat
Consiliul Uniunii Avocaților din Republica Moldova (UARM) se va întruni în ședință extraordinară pe 2 octombrie 2026, la ora 10:30. Ședința a fost convocată după ce, astăzi, Curtea de Apel Centru a anulat o prevedere din Statutul profesiei de avocat privind verificarea și constatarea stărilor de incompatibilitate.
Dosarul „Frauda bancară”, în apel: apărarea lui Plahotniuc a depus 41 de cereri
Apărarea lui Vlad Plahotniuc a formulat 41 de cereri și demersuri în cadrul examinării în apel a dosarului „Frauda bancară”. În cadrul ședinței de joi, părțile și-au prezentat cererile, iar următoarea ședință, pentru continuarea cercetării judecătorești, a fost stabilită pentru 12 octombrie. Vlad Plahotniuc a participat la ședință în format online.
O cauză privind dreptul la un proces echitabil, radiată de CEDO după redeschiderea procedurii în Moldova, chiar dacă soluția CSJ a rămas nefavorabilă reclamantelor
CEDO a pronunțat decizia în cauza Avînt S.A. și Danrem-Trans S.R.L. v. Republica Moldova. În fața Curții, societățile reclamante A. și D. au susținut, în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că nu au putut să-și prezinte în mod corespunzător argumentele în fața Curții Supreme de Justiție, deoarece nu cunoscuseră despre cererea de recurs formulată de către partea adversă și nu li se oferiseră posibilitatea de a o comenta.