O femeie, condamnată la 5 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane
O femeie în vârstă de 34 de ani, a fost recunoscută vinovată de săvârșirea infracțiunilor de trafic de ființe umane (4 episoade) și proxenetism (1 episod), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip închis pentru femei, cu privarea de dreptul de angajare a persoanelor în câmpul muncii pe o perioadă de 5 ani.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Conform învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpata, în luna iunie a anului 2012, înșelând victima, precum că va activa în Cipru în calitate de prestatoare de servicii de consumație și va avea un venit în mărime de 60 000 dolari SUA, a recrutat-o și a convins-o să plece la muncă în Ciprul de Nord.
Astfel, în vederea realizării planului său criminal, i-a procurat victimei biletul avia, iar la sosire, aceasta a fost adăpostită într-un club de noapte.
Ulterior, victima a fost constrânsă la practicarea prostituției.
Aceeași inculpată, în lunile iulie - decembrie 2012, a mai recrutat trei victime cu același scop infracțional.
Tot ea, în luna decembrie a anului 2012, având intenţia îndemnării la practicarea prostituţiei a altei persoane, pentru a obține un profit, aflându-se în mun. Chișinău, a intrat în discuții cu o femeie, în vederea trezirii interesului ei de a practica prostituția. I-a comunicat că există posibilitatea de a avea un câștig financiar bun prin prestarea serviciilor sexuale contra plată în Turcia, pentru un venit zilnic de până la 500 dolari SUA.
Inculpata și-a recunoscut vinovăția pentru fapta de care a fost acuzată.
Din 2013, aceasta a părăsit Republica Moldova și s-a eschivat de la urmărirea penală, fiind extrădată în februarie 2023 și deferită justiției.
Fostă directoare de grădiniță, amendată în instanță pentru escrocherie și fals în acte
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată pentru escrocherie și fals în acte publice, fiind amendată cu 72 500 de lei. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta a semnat ordine și tabele de plată pentru angajate care nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore, dar primeau salarii integrale și premii. Femeia și-a recunoscut vina, transmite IPN.
FLYONE, despre descinderi: O încercare nereușită de a justifica acțiunile de abuz și intimidare
FLYONE consideră că informațiile prezentate public de Procuratură după perchezițiile desfășurate la sediul companiei, la domiciliile fondatorilor și ale unor angajați nu reflectă obiectul real al acțiunilor procesuale și creează o imagine distorsionată asupra activității companiei.
UARM convoacă ședință extraordinară a Consiliului după ce Curtea de Apel Centru a anulat o prevedere din Statutul profesiei de avocat
Consiliul Uniunii Avocaților din Republica Moldova (UARM) se va întruni în ședință extraordinară pe 2 octombrie 2026, la ora 10:30. Ședința a fost convocată după ce, astăzi, Curtea de Apel Centru a anulat o prevedere din Statutul profesiei de avocat privind verificarea și constatarea stărilor de incompatibilitate.