Ucrainean condamnat la închisoare pe viață în Rusia

Tribunalul militar al districtului 2 de Vest l-a condamnat pe ucraineanul Oleksandr Permiakov la închisoare pe viață pentru atentatul la viața scriitorului Zahar Prilepin, relatează agenția TASS.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 30 septembrie 2024, 18:28
ua

„În baza totalității infracțiunilor acuzate și prin adăugarea parțială a pedepselor, Permiakov va fi condamnat la închisoare pe viață”, a anunțat judecătorul în decizia. Ucraineanul a primit și o amendă penală de 700.000 de ruble, circa 6.700 de euro. 

Condamnatul va sta primii 5 ani într-un penitenciar cu regim normal, apoi va fi transferat într-o colonie cu regim strict. Apărarea a cerut clemență, invocând faptul că Permiakov și-a recunoscut imediat vinovăția. 

Tentativă de asasinat asupra scriitorului rus Zahar Prilepin, 47 de ani, cunoscut pentru atitudinea sa pro-război, a avut loc în Nijni Novgorod, în primăvara trecută. Un Audi Q7 a fost aruncat când a pornit motorul, chiar când Prilepin urca în mașină. 

Șoferul a murit în explozie, propagandistul a scăpat teafăr, cu răni ușoare la picioare. La acel moment, mișcarea partizană tătară din Crimeea, Atesh, a revendicat atacul. Prilepin s-a înrolat în armata rusă și a fost în prima linie în Ucraina, potrivit ziarelor de stat. 

Romancier cunoscut ca un susținător declarat al agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. Prilepin a lansat, în 2020, o inițiativă de alipire a Transnistriei la Rusia, împreună cu Abhazia, Osetia de Sud și Donbas.

libertatea.ro

O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei

Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.