Bărbat din Rîșcani, condamnat la pușcărie cu executare, după ce „a încercat să scape de război” niște ucraineni
Procurorii de la Briceni au reușit să obțină o sentință de condamnare a unui bărbat în vârstă de 52 de ani, originar din raionul Râșcani, acuzat de organizarea migrației ilegale în cadrul unui grup criminal organizat.
Potrivit materialelor cauzei penale, inculpatul, aflându-se pe teritoriul Republicii Moldova, a fost telefonat de către o persoană aflată pe teritoriul Ucrainei, care i-a solicitat ajutorul în vederea organizării intrării ilegale a unui grup de bărbați ucraineni pe teritoriul Republicii Moldova.
În continuarea acțiunilor sale, la data de 17 ianuarie 2024, în jurul orelor 19:00, inculpatul, împreună cu alte persoane nestabilite de organul de urmărire penală de pe teritoriul Ucrainei, urmărind scopul realizării intențiilor sale infracționale privind obținerea unui folos material direct de pe urma organizării migrației ilegale, sub formă de 2000 dolari SUA per persoană, a mers în satul Larga, raionul Briceni cu automobilul de model „Dacia Logan”, pentru a întâlni doi cetățeni ucraineni în vârstă de 23 de ani, care au fost transportați de către persoane necunoscute, la linia frontierei de stat în apropierea localităților s. Kelmenți (Ucraina) - s. Larga (Republica Moldova). Aceștia au trecut ilegal frontiera de stat. Ulterior, au fost preluați de inculpat cu automobilul, pentru a fi transportați în orașul Briceni, iar în timp ce se deplasau prin satul Larga, au fost stopați de către angajații poliției de frontieră.
Inculpatul și-a recunoscut vina în comiterea faptei imputate.
Prin sentința din 28 iunie 2024, pronunțată de Judecătoria Edineț, sediul Briceni, inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii și i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de o ocupa anumite funcții sau de a exercita activități, legate de organizaia migrației cetățenilor pe un termen de 3 ani.
Sentința este cu drept de apel.
Inculpatul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat la muncă neremunerată în folosul comunității pentru trecere ilegală a frontierei de stat.
Parlamentul extinde structura CNA – Instituția va avea încă 150 de angajați și un al treilea director adjunct
Parlamentul a aprobat extinderea structurii organizatorice a Centrului Național Anticorupție (CNA), prin majorarea efectivului-limită al instituției cu 150 de posturi.
Părinții singuri, care au copii cu vârsta de până la 16 ani, vor putea fi antrenați în ture de noapte doar cu acordul lor scris
Concediile de maternitate și paternală vor fi incluse în categoria perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat în prima lectură de Parlament.
Comisia de evaluare a procurorilor a contestat la CSJ decizia CSP privind promovarea procurorului Vasile Plevan
Comisia de evaluare a procurorilor a contestat vineri, 26 iunie, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) prin care a fost respins raportul negativ al Comisiei privind procurorul anticorupție Vasile Plevan. iar în consecință, CSP a decis că acesta promovează evaluarea externă.