Nouă persoane, cercetate de CNA pentru trafic de influență asupra angajaților ASP, deferite justiției
Urmărirea penală, pornită de CNA pe fapte de corupere activă și trafic de influență, comise de nouă persoane din nordul țării asupra angajaților Secțiilor de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto Bălți și Edineț, a fost finalizată și transmisă pentru examinare în instanța de judecată.
Cauzele penale au fost inițiate în ianuarie 2023 de către Direcția Generală Teritorială Nord a Centrului Național Anticorupție, iar conducerea urmăririi penale a fost efectuată de către Procuratura Anticorupție, Oficiul Nord.
În urma efectuării urmăririi penale şi a măsurilor speciale de investigație desfășurate pe cauzele penale respective, s-a stabilit că învinuiții au susținut că au influență în privința angajaților Secțiilor de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto Bălți și Edineț pentru a-i influența pe aceștia la evaluarea cu succes a examenelor de calificare auto a candidaților în vederea obținerii permiselor de conducere și pentru organizarea reînmatriculării unor unități de transport, pentru care fapt au primit și au oferit ilicit mijloace bănești în diferite sume ce variază de la 300 la 600 euro.
Doi învinuiți din nouă deferiți justiției au colaborat cu organul de urmărire penală și procurorii, recunoscând faptele incriminate, încheind în acest sens acorduri de recunoaștere a vinovăției, astfel cauzele penale în privința acestora au fost remise în instanța de judecată pentru examinare în proceduri speciale. Totodată, șapte învinuiți vina în comiterea infracțiunilor nu au recunoscut-o, respectiv cauzele penale în privința acestora vor fi examinate în procedură generală.
Actualmente, învinuiții sunt cercetați în stare de libertate, iar examinarea cauzelor penale este efectuată de către judecătoria Bălți. Totodată, în vederea aplicării instituției confiscării speciale, au fost aplicate sechestre pe mijloacele bănești depistate în cadrul perchezițiilor efectuate la învinuiții remiși în judecată.
În privința persoanelor care au obținut ilicit permise de conducere, a fost sesizată Agenția Servicii Publice în vederea inițierii procedurii de anulare a acestora.
La moment, reieșind din complexitatea cazului și multitudinea de fapte cercetate în cadrul dosarelor de bază, urmărirea penală continuă în privința altor subiecți simpli învinuiți de trafic de influență, precum și în privința unor angajați ai Secțiilor de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto Bălți și Edineț învinuiți de corupere pasivă și trafic de influență.
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidare și fals în acte
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și fals în acte publice. Sentința a fost pronunțată în 30 septembrie 2026 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii
Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.