Demers de aplicare a arestului preventiv în privința unei femei, care în seara de 8 martie, și-a omorât concubinul
Potrivit învinuirii înaintate de procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți, la data de 8 martie 2024, aproximativ la orele 21:30, învinuita, care s-a dovedit a fi o femeie de 50 de ani, aflându-se în apartamentul unde locuia cu concubinul său, mai în vârstă decât ea cu 20 de ani, urmare a unui conflict însoțit de îmbrânceli, i-a aplicat bărbatului o lovitură în regiunea capului cu un vas metalic de bucătărie.
După ce victima a căzut la podea, femeia a luat un cuțit din buzunarul scurtei sale și manifestând o deosebită cruzime, i-a aplicat bărbatului mai multe lovituri în regiunea capului, gâtului și corpului, după care l-a sugrumat cu o eșarfă, în rezultatul căror acțiuni concubinul femeii a decedat la fața locului.
Pe faptul dat a fost pornită o cauză penală în temeiul bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunii de omor, comis asupra unui membru de familie, cu o deosebită cruzime.
Învinuita a fost reținută la data de 09 martie 2024. De către procurorii din cadrul Procuraturii mun.Bălți a fost depus un demers de aplicare a măsurii preventive – arestul preventiv pe un termen de 30 zile în privința învinuitei, care urmează a fi examinat astăzi de Judecătoria Bălți.
Cauza se află în gestiunea organului de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Bălți, sub conducerea Procuraturii mun.Bălți.
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidare și fals în acte
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și fals în acte publice. Sentința a fost pronunțată în 30 septembrie 2026 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii
Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.