Judecătorii Vitalie Budeci și Serghei Pilipenco, audiați de Comisia de Evaluare a Judecătorilor
Miercuri, 6 august 2025, Comisia de Evaluare a Judecătorilor a desfășurat două audieri publice în cadrul procesului de evaluare externă extraordinară. Este vorba despre Vitalie Budeci, candidat la funcția de judecător la Curtea de Apel Centru, și Serghei Pilipenco, judecător la Curtea de Apel Sud.
Audierea judecătorului Vitalie Budeci
În cadrul audierii, completul de evaluare a analizat aspecte ce țin de integritatea financiară, fiind examinate dubii privind o posibilă avere nejustificată pentru anii 2013, 2018 și 2019. Membrii Comisiei au formulat întrebări referitoare la o potențială încălcare a regimului juridic privind declararea averii, inclusiv:
• neindicarea unor presupuse donații din partea membrilor familiei;
• venituri provenite din transferuri internaționale;
• existența unor economii în numerar nejustificate.
De asemenea, în ceea ce privește integritatea etică, Comisia a dorit clarificări privind implicarea magistratului într-o cauză care a condus la încălcarea drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Audierea judecătorului Serghei Pilipenco
Audierea judecătorului de la Curtea de Apel Sud s-a concentrat, de asemenea, pe aspecte de integritate financiară, vizând o posibilă avere inexplicabilă în perioada 2012, 2013, 2020 și 2023. Întrebările adresate de membrii completului de evaluare s-au referit în special la:
• cheltuieli pentru vacanțe;
• utilizarea și mentenanța unui autovehicol;
• fluxurile financiare de intrare și ieșire din conturile magistratului în diferite intervale ale perioadei evaluate.
Au mai fost dicutate aspecte subsidiare precum declararea reședinței la două proprietăți în orașul Cahul, achiziționarea unui apartament în numele fratelui judecătorului, dar și sursa neidentificatăă a numerarului depozitat în conturi de economii în 2020.
Comisia va întocmi pentru fiecare magistrat un raport de evaluare individual, care va conține propunerea de promovare sau nepromovare.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.