Achitarea lui Dorin Damir, atacată de procurori: Acuzarea cere reexaminarea dosarului
Procurorii au atacat la Curtea Supremă de Justiție decizia prin care Dorin Damir, președintele Federației de Arte Marțiale și finul de cununie al fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, a fost achitat în dosarul în care era acuzat de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției. Potrivit informațiilor publicate pe portalul Curții Supreme de Justiție, recursul împotriva hotărârii Curții de Apel Centru a fost înregistrat și repartizat la data de 28 iulie 2026.
Decizia contestată a fost pronunțată la începutul lunii iunie, când Curtea de Apel Centru a casat sentința Judecătoriei Chișinău din decembrie 2022 și a dispus achitarea lui Dorin Damir, informează independent.md.
Magistrații au stabilit atunci că faptele imputate nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției, iar probele prezentate de procurori nu ar fi fost suficiente pentru a demonstra vinovăția inculpatului.
Potrivit acuzării, în luna iunie 2021, Dorin Damir ar fi încercat să-l determine pe fondatorul companiei „Proimobil”, Vladislav Musteață, să renunțe la anumite pretenții și să-și schimbe poziția procesuală într-un dosar penal.
Procurorii susțineau că mesajele ar fi fost transmise prin intermediul unui avocat și ar fi conținut amenințări voalate.
Dorin Damir a negat acuzațiile pe tot parcursul procesului, afirmând că nu îl cunoaște personal pe Vladislav Musteață și că nu a avut întâlniri cu acesta. Avocații săi au contestat probele acuzării și au solicitat achitarea clientului.
Dosarul urmează să fie examinat de Curtea Supremă de Justiție, care va decide dacă hotărârea instanței de apel va fi menținută sau dacă cauza va fi reexaminată.
În paralel, Dorin Damir este condamnat într-un alt dosar, cunoscut drept „Direcția 5”. La 19 ianuarie 2026, acesta, împreună cu fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, și ex-șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, au primit câte trei ani de închisoare cu executare.
Dintre cei trei condamnați, doar Dorin Damir își execută pedeapsa, în timp ce Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru sunt dați în căutare.
Cazul tânărului torturat de șase inși, printre care și fiul unui șef SIS. Avocat: „Există tentative de intimidare, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor”
Tânărul bătut și umilit lângă căminele UTM încă are dureri din cauza traumelor provocate de agresori și trece printr-o recuperare psihologică dificilă, spune avocatul său. Pentru a depăși suferințele cumplite, a fost nevoie de o echipă întreagă de psihologi și psihoterapeuți. Totodată, apărătorul susține că există tentative de intimidare a clientului său, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor
Procuratura Generală și Ministerul Justiției consolidează cooperarea în domeniul executării hotărârilor CtEDO
Procurorul general, Alexandru Machidon, a avut loc acum două zile o întrevedere de lucru între reprezentanții Ministerului Justiției și a Agentului guvernamental.
Furtul unui card bancar ar putea fi pedepsit cu până la 3 ani de închisoare, chiar dacă nu au fost retrași bani
Furtul unui card bancar va fi sancționat cu amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare până la trei ani, chiar dacă acesta nu a fost utilizat ulterior. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat de Parlament în prima lectură, care extinde sancțiunile pentru fraudele cu instrumente de plată fără numerar.