Polonia se pregătește de război. Liniile de apărare la granița cu Rusia și Belarus vor fi consolidate
Ministrul adjunct al Apărării de la Varșovia, Cezary Tomczyk, a precizat că Polonia va începe construirea primelor elemente din liniile de consolidare a apărării de la granița cu Rusia și Belarus până la sfârșitul anului 2024.
„În următoarele trei săptămâni, vom fi capabili să facem primele teste ale elementelor Scutului de Est pe poligoanele de antrenament ale armatei poloneze, iar anul acesta vom începe construirea lor pe granițele de est și de nord”, a declarat Cezary Tomczyk, într-o conferință de presă, potrivit Reuters.
El a spus că proiectul va fi dezvoltat în cooperare cu Lituania, Letonia și Estonia, precum și cu forțele armate britanice și americane.
În urma invadării Ucrainei de către Rusia în 2022, Varșovia a anunțat, în luna mai, că va cheltui 2,6 miliarde de dolari pentru a-și consolida granițele de nord și est cu fortificații, sisteme de supraveghere, recunoaștere și sisteme anti-dronă până la sfârșitul anului 2028 pentru a descuraja adversarii sau să contribuie la respingerea unui eventual atac.
Războiul din Ucraina a determinat Polonia să crească cheltuielile de apărare la 4,2% din PIB în 2024 și să le planifice la 4,7% în 2025. Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, ministrul Apărării, a fost întrebat, la aceeași conferință de presă, cu privire la fondurile pentru apărare dincolo de 2025. Acesta a spus că trendul crescător ar trebui menținut.
De asemenea, ministrul a afirmat că recenta escaladare a violențelor din Orientul Mijlociu are consecințe negative pentru Polonia. „Creeză pericolul ca ochii lumii, inclusiv ai Statelor Unite, să fie ațintiți auspra acelei regiuni și nu asupra Ucrainei, ceea ce nu este bine pentru noi”, a explicat Kosiniak-Kamysz, potrivit sursei citate.
Un bărbat a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU la New York
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei
Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.
Siria: Nouă morţi, în urma unui atentat cu bombă la o cafenea din Damasc
Un atentat cu bombă la o cafenea din Damasc, capitala Siriei, s-a soldat cu moartea a nouă persoane, joi, potrivit autorităţilor siriene care încearcă să aducă pacea în ţară după mai bine de un deceniu de război civil, relatează AFP.