Judecătoarea Olga Cojocaru, dată afară din sistem: CSM a acceptat raportul repetat pe Vetting și a lăsat-o și fără indemnizația unică

Judecătoarea Olga Cojocaru de la Curtea de Apel Centru a fost eliberată din funcție, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat, în ședința de astăzi, raportul repetat al Comisiei Vetting, care a constatat că magistrata nu a promovat evaluarea. Olga Cojocaru a fost lipsită și de dreptul la indemnizația unică de concediere.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 4 noiembrie 2025, 20:46
Judecătoarea Olga Cojocaru, dată afară din sistem: CSM a acceptat raportul repetat pe Vetting și a lăsat-o și fără indemnizația unică

„Plenul CSM hotărăște:

1. Se acceptă raportul Comisiei de evaluare externă privind reevaluarea judecătoarei Olga Cojocaru de la Curtea de Apel Centru. Se constată nepromovarea evaluării, transmite Unimedia.

2. Se eliberează din funcție Olga Cojocaru de la Curtea de Apel Centru, în temeiul art.18, al.5 din Legea 252/2023.

3. Olga Cojocaru se decade din dreptul de a exercita funcția de judecător timp de 5 ani, din data rămânerii definitive a hotărârii CSM.

4. Se informează ANI că Olga Cojocaru nu are dreptul de a exercita funcții de demnitate publică timp de 5 ani din data rămânerii definitive a hotărârii CSM.

5. Se lipsește Olga Cojocaru de dreptul la indemnizația unică de concediere”, a declarat președintele CSM, Sergiu Caraman.

În luna mai, magistrata Olga Cojocaru de la Curtea de Apel Centru, care a trecut evaluarea Comisiei Vetting, s-a prezentat în fața membrilor CSM, care au scos în evidență mai multe dubii din raportul comisiei de evaluare. Printre acestea s-a regăsit și achiziția a două automobile, un BMW X5 și un Peugeot din 2013, prețul cărora ar fi fost subestimat, dar și două apartamente, care nu au fost incluse în declarația de avere a judecătoarei. „Mi-a fost rușine să-l întreb pe fostul soț ce averi are”, le-a spus atunci Olga Cojocaru membrilor CSM.

Totuși, magistrata de la Curtea de Apel Olga Cojocaru a picat testul la Consiliul Superior al Magistraturii. Plenul CSM i-a respins raportul și a trimis-o la reevaluare.

La mijlocul lunii aprilie, Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat evaluarea și a transmis Consiliului Superior al Magistraturii rapoartele în privința judecătorilor Curții de Apel Centru, Olga Cojocaru și Dorin Dulghieru. Comisia a propus ca judecătoarea Olga Cojocaru să promoveze evaluarea, iar judecătorul Dorin Dulghieru să nu promoveze evaluarea externă a integrității, întrucât s-a stabilit că nu corespunde criteriilor de integritate stabilite de Legea 252/2023.

CSP critică proiectul noii legi a salarizării: discrepanțe între procurori și judecători

Consiliul Superior al Procurorilor nu susține proiectul noii legi a salarizării în sectorul public, motivând că acesta nu ține cont de particularitățile sistemului procuraturii. Potrivit CSP, documentul, pe care l-a avizat negativ, prevede reducerea unor coeficienți de salarizare, diminuarea sporurilor și a premiilor anuale, precum și menținerea discrepanțelor salariale dintre procurori și judecători.

PromoLEX: Dosarul fostului director al SIS, Vasile Botnari, restituit procurorului pentru reluarea urmăririi penale

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis în parte, la 15 iunie 2026, demersul procurorului în dosarul fostului director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari. Instanța a dispus restituirea cauzei Procuraturii municipiului Chișinău pentru reluarea urmăririi penale. Dosarul ține de transferul extralegal, din septembrie 2018, a cinci profesori de la Liceul Orizont către Turcia. P