Întreaga conducere a Procuraturii Anticorupție, audiată de Comisia de evaluare a procurorilor
Comisia de evaluare a procurorilor a încheiat audierile dedicate conducerii Procuraturii Anticorupție, parte a procesului de evaluare externă extraordinară. Ultimul membru al echipei manageriale care a fost audiat este Victor Muntean, adjunct interimar al Procurorului-șef. El a fost invitat în fața Comisiei vineri, 11 iulie.
Pe parcursul audierii, membrii Comisiei au discutat cu procurorul pentru a clarifica anumite aspecte din dosarul său de evaluare. În cadrul acestui dialog, Victor Muntean a avut ocazia să ofere explicații suplimentare și să aducă precizări utile pentru completarea informațiilor analizate de evaluatori.
Victor Muntean a menționat că „evaluarea externă este o procedura nouă și complexă” și a mulțumit membrilor familiei sale pentru „încurajare în acest exercitiu complex și pentru prima data în Moldova”.
Anterior, în luna iunie, au fost audiați și ceilalți membri ai conducerii instituției – procurorul-șef interimar Marcel Dumbrăvan și adjuncții interimari Octavian Iachimovschi și Mariana Leahu. Astfel, întreaga echipă de conducere a Procuraturii Anticorupție a parcurs etapa de audiere prevăzută în cadrul evaluării.
Tot vineri, 11 iulie, în fața Comisiei a fost invitat și procurorul Gheorghe Caragia, angajat al Procuraturii Anticorupțoe. Și în cazul său, discuțiile au vizat clarificarea unor informații din dosarul de evaluare.
Gheorghe Caragia a urat succes colegilor săi care urmează să treacă prin procesul de audieri. „Este un proces stresant, sperăm însă să-l trecem cu bine”, a completat acesta.
Audierile reprezintă un pas important în procesul de evaluare, oferind Comisiei ocazia să discute direct cu procurorii și să lămurească eventuale neclarități legate de activitatea și integritatea acestora. În același timp, procurorii pot aduce explicații suplimentare și informații relevante care pot susține evaluarea lor.
După audiere, Comisia are la dispoziție până la 30 de zile lucrătoare pentru a elabora un raport motivat privind promovarea sau nepromovarea evaluării. Ulterior, Consiliul Superior al Procurorilor examinează raportul în ședință publică și adoptă o decizie finală.
Fostul adjunct al SIS, Alexandru Bălan, ar putea pierde și cetățenia română
Alexandru Bălan, fost adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, ar putea pierde și cetățenia română, în contextul acuzațiilor de trădare de patrie formulate în România.
Guvernul aprobă noi reguli pentru localizarea persoanelor care se sustrag de la executarea pedepselor penale
Guvernul a aprobat astăzi un set de modificări legislative care vizează prevenirea și combaterea cazurilor în care persoanele condamnate se sustrag de la executarea pedepselor, inclusiv prin părăsirea teritoriului țării.
Primarul din Căușeni, vizat într-un dosar de corupție, a fost plasat sub control judiciar
Primarul orașului Căușeni, Alexandru Donțu, cercetat într-un dosar de corupție, a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Informația a fost confirmată pentru IPN de responsabila pentru comunicare a Procuraturii Generale, Violina Moraru.