CSP a instituit Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție
Consiliul Superior al Procuraturii (CSP) a aprobat formarea în ședința de joi, 15 mai, Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție (PA).
Pe 25 martie, CSP a inițiat concursul public pentru selecția candidatului la funcția de procuror-șef al PA, fiind stabilit termenul limită pentru depunerea dosarului până pe 5 mai. La concursul și-au depus dosarele doi candidați, scrie Zdg.MD.
Comisia specială de preselecție a candidaților este compusă din cinci membri, din care urmează să facă parte un membru desemnat de către președintele R. Moldova, un membru desemnat de Ministerul Justiției și trei membri desemnați de CSP.
Potrivit CSP, Comisia specială are ca sarcină de a verifica în prima etapă dacă candidații întrunesc toate criteriile de eligibilitate prevăzute de lege și în cea de a doua etapă Comisia va realiza un interviu cu candidații eligibili.
Candidatul înaintat de Președinția R. Moldova este Larisa Miculeț, consilieră a președinte pentru relații cu cetățenii. Miculeț este juristă și diplomată de profesie, anterior a activat în calitate de procuror în Procuratura R. Moldova.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.