Simpatizantă a blocului „Victoria”, în vârstă de 60 de ani, condamnată penal pentru coruperea alegătorilor

Procuratura raionului Soroca informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unei femei de 60 de ani, într-un dosar de corupere a alegătorilor.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 12 martie 2025, 10:49
ȘoR

Potrivit acuzării, femeia, împreună cu alte persoane în curs de identificare, în timp ce se afla în raionul Soroca, cu scopul determinării alegătorilor să își exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor potrivit poziției promovate de exponenții blocului electoral „Victoria – Победа”, din care făcea parte, a contribuit la pregătirea săvârșirii infracțiunii respective prin sfaturi, indicații și prestarea de informații, având rolul de complice. 

Femeia a identificat mai multe persoane de la care a colectat datele cu caracter personal ale acestora și cărora le-a instalat pe dispozitivele electronice aplicația PSB (Promsvyazbank) convingâdu-i să acționeze corespunzător poziției promovate de exponenții blocului, în schimbul remunerațiilor bănești promise.

Ulterior, pentru atingerea scopului infracțional, persoanele, care dirijau acțiunile ilegale au transferat pe contul unui bărbat, mijloace bănești în sumă de 2 500 ruble rusești, pentru ca acesta, la 20 octombrie 2024, în primul tur al alegerii Președintelui Republicii Moldova să-și exercite drepturile electorale în favoarea candidatului promovat de bloc, numele căruia urma a fi anunțat cu o zi înainte de scrutinul electoral.

Totodată, inculpata a întreprins acțiuni infracționale de determinare a persoanelor ca contra sumelor bănești să aleagă opțiunea promovată de blocul „Victoria” la referendum, și să aplice ștampila la cuvântul „NU”. 

Totuși, planul nu a fost dus la bun sfârșit, deoarece beneficiarii promiși ai sumelor respective, după ce au fost informați despre consecințele legale ale unor asemenea acțiuni, au renunțat la utilizarea aplicației respective, iar banii transferați nu au mai fost ridicați.

Astfel, prin sentința Judecătoriei Soroca (sediul Central) din 10 martie 2025, inculpata a fost recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii, fiind condamnată în baza acestui articol la pedeapsă sub formă de 1 an de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia pe un termen de probă de 2 ani.

În instanța de judecată, inculpata și-a recunoscut vinovăția.

Autoritățile responsabile de combaterea infracționalității vor aplica reguli speciale pentru prelucrarea datelor personale

Autoritățile propun un cadru legal distinct pentru prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile care previn și combat infracționalitatea. Proiectul de lege este necesar în contextul în care, din 23 august 2026, va intra în vigoare Legea nr. 195/2024 privind protecția datelor cu caracter personal, care stabilește regulile generale în acest domeniu.

Președintele CSM – Comisia de la Veneția nu a oferit „undă verde” pentru full vetting

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman, susține că avizul recent al Comisiei de la Veneția privind extinderea procesului de evaluare extraordinară a judecătorilor a fost interpretat eronat de unii actori publici. Potrivit acestuia, instituția europeană nu a aprobat automat introducerea unui mecanism de full vetting pentru toate instanțele din Republica Moldova.