Germania va cumpăra rachete de croazieră norvegiene pentru avioanele sale de vânătoare americane F-35

Germania va cumpăra noi rachete de croazieră din Norvegia pentru a-și înarma viitoarele avioane F-35 pe care le-a comandat Statelor Unite ale Americii, în cadrul unui acord în valoare de 677 de milioane de euro (786 de milioane de dolari) semnat pe marginea actualului summit NATO de la Haga, relatează miercuri dpa.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 25 iunie 2025, 13:31
Germania va cumpăra rachete de croazieră norvegiene pentru avioanele sale de vânătoare americane F-35

'Această înțelegere pune în aplicare ceea ce ne-am stabilit ca obiectiv în Europa și în cadrul NATO, adică achiziții comune pentru a reduce timpul, birocrația și costurile', a declarat ministrul apărării german Boris Pistorius după semnarea contractului. 'Datorită acestei inițiative comune, vom primi primele rachete de croazieră înainte de sfârșitul anului 2027', a spus el.

Este vorba de un sistem cunoscut sub denumirea Joint Stike Missile (JSM), reprezentând rachete de croazieră cu ghidare de înaltă precizie și cu rază lungă de acțiune.

Ministrul apărării german a declarat că aceste rachete pot fi utilizate împotriva țintelor de pe uscat și de pe mare, fiind capabile să inducă în eroare radarul inamic și să-și schimbe traiectoria de zbor.

Achiziționarea acestui sistem de rachete face parte dintr-un acord guvernamental, finanțat dintr-un fond special pentru reînarmarea armatei germane, Bundeswehr, precum și din bugetul de apărare general.

Guvernul german a comandat 35 de avioane stealth F-35 din Statele Unite. Acestea vor fi achiziționate în principal pentru forțele aeriene germane care vor participa la misiunea de descurajare nucleară a NATO, în cadrul căreia aliații au acces la armele nucleare ale SUA în caz de război.

Acordul coincide cu un anunț făcut de Londra conform căruia Regatul Unit intenționează să achiziționeze cel puțin 12 avioane de luptă F-35A, care pot fi echipate cu arme nucleare tactice.

Sursa: agerpres.ro

Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite

Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".

Primul vapor cu motorină rusească a plecat de la Primorsk spre Statele Unite, după ce Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil. Sunt 40.000 de tone și în două săptămâni ajung în America

Primul vapor cu motorină rusească a plecat spre Statele Unite. Transportul a fost organizat după ce Donald Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil în SUA. În două săptămâni, petrolierul încărcat cu 40.000 de tone de motorină ar urma să ajungă în America.