Cine este procurorul anticorupție, trimis în judecată pentru îmbogățire ilicită. A retras dosarele împotriva lui Platon, în schema Laundromat
Fosta procuroră anticorupție, Mirandolina Sușițcaia, cea care a avut în gestiune dosarul intitulat generic „Laundromatul rusesc”, este acuzatoarea de stat trimisă în judecată pentru îmbogățire ilicită, scrie RISE.MD.
În 2020, Sușițcaia a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a mai multor judecători învinuiți că au emis hotărâri în urma cărora 22 de miliarde de dolari proveniți din Federația Rusă au fost spălați prin intermediul sistemului judiciar şi cel bancar al Republicii Moldova.
Tot ea, în 2021, a retras dosarele împotriva lui Veaceslav Platon, controversat om de afaceri, bănuit inclusiv de participare în schema Laundromat.
Sușițcaia a fost numită în funcția de procuror în 2006 și a fost suspendată în 2023, fiind bănuită de îmbogățire ilicită și abuz în serviciu.
Procurorii au constatat o diferență de 1,5 milioane de lei între veniturile și cheltuielile Mirandolinei Sușițcaia. În șase ani, fosta acuzatoare de stat a cheltuit peste 6,5 milioane de lei. Mai mult, aceasta ar fi deținut apartamente și un automobil înscris pe membrii familiei.
Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă amendă de până la 500 de mii de lei sau închisoare de la 7 la 15 ani, precum și privarea dreptului de a deține anumite funcții pe un termen de la 10 la 15 ani.
sursa: realitatea.md
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.