Avocații din R. Moldova încetează protestul după decizia Maiei Sandu de a nu promulga Legea privind avocatura

Uniunea Avocaților din Republica Moldova a anunțat oficial marți, 29 iulie curent, încetarea protestului declanșat de breasla avocaților, în urma deciziei președintei Maia Sandu de a nu promulga controversata Lege nr. 242/2025 pentru modificarea Legii privind avocatura. Decizia șefei statului a fost comunicată printr-un comunicat de presă emis mai devreme.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 29 iulie 2025, 17:29
Avocații din Republica Moldova încetează protestul după decizia Maiei Sandu de a nu promulga Legea privind avocatura

Potrivit comunicatului, legea adoptată de Parlament la 10 iulie 2025 este trimisă spre reexaminare noului legislativ. Maia Sandu a declarat că forma actuală a legii nu oferă soluții suficiente pentru problemele sistemice din domeniu și nu garantează independența reală a profesiei de avocat. Ea a subliniat necesitatea unui dialog amplu cu profesioniștii din domeniu și cu partenerii europeni pentru a elabora o lege modernă și echilibrată, scrie Realitatea.MD.

În consecință, Consiliul Uniunii Avocaților, prin Hotărârea nr. 15-01/29.07.2025, a declarat încetarea grevei generale fără excepții, care fusese inițiată ca formă de protest împotriva modificărilor operate fără consultarea corpului profesional. Protestul a fost susținut de o rezoluție adoptată în cadrul Congresului Extraordinar al Avocaților, desfășurat în perioada 25–28 iulie.

Uniunea Avocaților a salutat decizia Maiei Sandu, calificând-o drept un gest de responsabilitate constituțională și deschidere spre dialog. Avocații au reamintit că amendamentele controversate afectau autonomia profesiei și încălcau standardele internaționale la care Republica Moldova s-a angajat.

În perioada premergătoare deciziei Președinției, avocații din întreaga țară au boicotat ședințele de judecată, exprimându-și astfel dezacordul față de modul în care Parlamentul a promovat modificările legislative. Greva generală a paralizat parțial activitatea instanțelor de judecată și a atras atenția opiniei publice asupra crizei din sectorul juridic.

(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția

Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.