Condamnat la 8 ani de închisoare pentru 33 de episoade de sustrageri și conducerea automobilului sub influența drogurilor
Procuratura municipiului Chișinău a condus urmărirea penală și a reprezentat acuzarea de stat într-o cauză pornită pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, care s-a soldat cu pronunțarea unei sentințe de condamnare.
Astfel, potrivit sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, un bărbat de 39 de ani, originar din capitală, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 33 de episoade de furt, și infracțiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate narcotică, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani.
În cadrul urmăririi penale, procurorii de la Chișinău i-au înaintat învinuirea pe faptul că, în perioada 2016-2019, inculpatul a comis mai multe furturi pe teritoriul capitalei, din diverse locații. Acesta sustrăgea portmonee, telefoane mobile, bani și alte bunuri. Părților vătămate le-a fost cauzat un prejudiciu material total de peste 350 000 lei.
Același inculpat, la 22 iulie 2019, intenţionat, nedeţinând permis de conducere, cu încălcarea Regulamentului Circulaţiei Rutiere, fiind în stare de ebrietate provocată de stupefiante, a urcat la volanul automobilului de model „Renault Megane", pe care l-a condus prin comuna Bubuieci, mun. Chişinău. În rezultat, a pierdut controlul asupra automobilului, a ieşit de pe carosabil şi a tamponat un gard.
Acesta și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate, cauza în privința acestuia fiind examinată în procedură simplificată.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.
Agresorii care încalcă repetat ordinul de restricție ar putea ajunge la închisoare
Agresorii care încalcă repetat, cu intenție, ordinul de restricție de urgență ar putea fi pedepsiți cu închisoare. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Justiției, care înăsprește răspunderea pentru încălcarea măsurilor de protecție a victimelor violenței în familie și modifică regulile privind monitorizarea electronică a agresorilor.
Alla Stroici a demisionat din funcția de inspector-judecător: Ce a invocat în cererea sa
Inspectoarea-judecător Alla Stroici și-a depus cererea de demisie din funcție, invocând motive personale și menționând că se află în imposibilitatea de a-și continua mandatul. CSM a aprobat demisia, iar pentru ocuparea funcției vacante urmează să fie organizat un concurs.
CSM contestă noua salarizare a judecătorilor și cere un salariu ca de secretar de stat
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) consideră dezavantajoasă noua formulă de salarizare a judecătorilor și cere revizuirea proiectului. Consiliul susține că formula propusă ar accentua degradarea poziției salariale a magistraților și ar putea agrava deficitul de judecători. CSM cere ca salariul unui judecător din prima instanță să ajungă la valoarea unei lefe de secretar de stat.