Avocat acuzat de trafic de influență asupra judecătorilor, scapă cu amendă de aproape un mln de lei
Un avocat a fost recunoscut vinovat pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, iar instanța a dispus o pedeapsă cu amendă în valoare de 300 000 de lei și privarea de dreptul de a exercita activitatea de avocat, precum și altă activitate ce presupune prestarea serviciilor de consultanță juridică pe o perioadă de 4 ani. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Conform probelor prezentate în instanță, acumulate în doar 2 luni, în octombrie 2018, inculpatul a pretins și primit de la ruda unui client suma de 8 000 de euro inițial, ulterior alți 5 000 de euro, pentru a influența magistrații Curții de Apel Chișinău, care urmau să examineze recursul privind încheierea Judecătoriei Buiucani, municipiul Chișinău, referitor la transferul unei persoane condamnate de un stat străin pentru continuarea executării pedepsei în instituțiile penitenciare din Republica Moldova, cu solicitarea recalificării acțiunilor condamnatului.
„Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău a respins recursul menționat mai sus, motiv pentru care, în februarie 2019, inculpatul a solicitat și primit suplimentar alți 1 500 de euro, pretinzând de această dată că are influență asupra magistraților din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, și poate favoriza aplicarea amnistiei în privința condamnatului.Deși inculpatul a pledat nevinovat pe parcursul procesului, care a durat aproape 6 ani, instanța a apreciat probatoriul administrat și a stabilit vinovăția acestuia. Pe lângă amendă, din contul inculpatului au fost confiscați și trecuți în folosul statului cei 1 500 de euro ridicați în momentul reținerii, cei 13 000 de euro obținuți în vederea comiterii infracțiunii, cât și telefonul mobil utilizat la comiterea infracțiunii. De asemenea, instanța a admis acțiunea civilă și a dispus încasarea, din contul inculpatului, a echivalentului sumei de 13 000 de euro, cu titlu de prejudiciu material cauzat”, se arată într-un comunicat al Procuraturii.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.