Inspector fiscal, luat la puricat de CNA pentru o șpagă de câteva mii de lei
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), au efectuat astăzi percheziții vizând un inspector al Serviciului Fiscal de Stat (SFS). Funcționarul public este cercetat penal într-o cauză care vizează suspiciuni de trafic de influență.
Potrivit materialelor cauzei, funcționarul fiscal ar fi pretins și primit mijloace bănești în sumă de 200 de euro, beneficiind suplimentar de servicii evaluate la 3000 de lei din partea reprezentantului companiei respective. Banii și serviciile ar fi fost pretinse pentru a influența un coleg din cadrul Serviciului Fiscal de Stat să soluționeze favorabil un material aflat în examinare, referitor la o presupusă încălcare a legislației fiscale de către agentul economic.
Astăzi, ofițerii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul și biroul de serviciu al bănuitului, în urma cărora au fost ridicate probe relevante pentru cauza penală. Persoana vizată este cercetată în stare de libertate. În prezent, investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualelor persoane implicate.
Planurile a trei braconieri, date peste cap de oamenii legii, la Rezina
Polițiștii din Rezina documentează un caz de suspiciune de vânătoare ilicită, în extravilanul satului Horodiște, după ce au stopat noaptea trecută pentru verificări un Mercedes, în care se aflau trei bărbați. La câțiva metri de vehicul a fost depistată o armă de vânătoare încărcată cu patru cartușe, despre care unul dintre bărbați a declarat că îi aparține. În automobil a fost găsit și un dispozitiv optic cu termoviziune.
(VIDEO) Doi indivizi, încătușați pentru șantaj, la Glodeni
Trei persoane, cu vârste de 17, 25 și 44 de ani, vara trecută ar fi amenințat un tânăr de 21 de ani cu violență fizică și i-ar fi solicitat 1 000 de euro, invocând cheltuieli pentru tratamentul medical necesar în urma unui conflict fizic produs anterior între aceștia.
Un șofer băut la volan și-a bușit mașina în scara unui bloc de locuit din Chișinău
Un șofer a fost reținut, după ce în această dimineață, în jurul orei 05:00, a provocat un accident pe strada Gheorghe Asachi din capitală.