,,Nu au fost stabilite careva încălcări”. Precizările PA cu privire la scoaterea de sub urmărire penală a lui Andrei Iavorschi
Procuratura Anticorupție vine cu precizări referitor la ordonanța din 30 ianuarie 2024, privind scoaterea de sub urmărire penală a directorului Inspectoratului Național de Probațiune (INP), Andrei Iavorschi, cu clasarea cauzei penale.
Potrivit unui comunicat de presă, urmărirea penală a fost începută la data de 13.05.2022 de către organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, în baza art. 327 alin. (1) Cod penal, pe faptul abuzului de serviciu, săvârșit de către persoanele responsabile din cadrul Inspectoratului Național de Probațiune.
,,Temei pentru pornirea urmăririi penale, a constituit denunțul Inspecției Financiare, pe faptul că în perioada ianuarie 2019 - ianuarie 2022, persoane publice din cadrul Inspectoratului Național de Probațiune, au admis cheltuieli neîntemeiate în sumă de 458.800 lei și cheltuieli nerecuperate la retribuirea muncii în sumă de 434.900 lei.” se menționează în comunicatul PA.
Potrivit PA, încălcările invocate în denunț au fost constatate de către Inspecția Financiară în raportul privind rezultatele inspectării financiare și în prescripția nr. 25-04-10/558 din 13.04.2022 și constau în încheierea contractelor de valoare mică privind prestarea diferitor servicii în sumă de 458.800 lei și achitarea cheltuielilor suportate pentru plata salariului, în valoare totală de 434.900 lei, ca urmare a-l executării unor hotărâri judecătorești nedefinitive.
În cadrul urmăririi penale, ca urmare al administrării probatoriului, s-a constatat că hotărârile judecătorești în baza cărora au fost retribuite cheltuielile salariale în sumă de 434.900 lei, erau executorie din momentul pronunțării, iar ca rezultat al contestării cu apel și recurs de către Inspectoratul Național de Probațiune, acestea au devenit irevocabile, fapt ce a determinat de a conchide lipsa abuzului de serviciu din partea directorului Inspectoratului Național de Probațiune, pe acest episod.
În vederea constatării și evaluării prejudiciului cauzat ca urmare al încheierii contractelor de mică valoare, organul de urmărire penală a interpelat Ministerul de Justiție, iar în rezultat, potrivit răspunsului, ministerul a făcut referire la constatările Inspecției Financiare și a recomandat efectuarea unei expertize contabile de către un expert independent pentru cuantificarea prejudiciului exact cauzat Inspectoratului Național de Probațiune.
,,Inspectoratul Național de Probațiune a informat organul de urmărire penală al CNA, că bunurile achiziționate și serviciile prestate de către agenții economici, au fost utilizate în activitățile curente ale instituției și nu în uz sau beneficiul directorului INP, respectiv lipsind prejudiciul cauzat instituției.” se mai menționează în comunicat.
Totodată, Inspectoratul Național de Probațiune a contestat în contencios administrativ, prescripția nr. 25-04-10/558 din 13.04.2022, în care erau reflectate constatările referitoare la încălcările și prejudiciul imputat directorului Inspectoratului Național de Probațiune, unde a invocat că prejudiciul stabilit de Inspecția Financiare, este nejustificat.
Prin hotărârea judecătorească din 05.06.2023, prescripția nr. 25-04-10/558 din 13.04.2022, a fost anulată.
,,Fiind dispusă efectuarea expertizei contabile, nu au fost stabilite careva încălcări și nici prejudiciul cauzat Inspectoratului Național de Probațiune.” mai spune PA.
Ca rezultat al investigațiilor complete și obiective efectuate, PA nu a stabilit încălcări de ordin penal cer ar putea fi imputate directorului Inspectoratului Național de Probațiune și nici prejudiciu cauzat instituție, fapt ce a determinat organul de urmărire penală al CNA să propună scoaterea de sub urmărire penală a directorului INP și clasarea cauzei penale.
La 30 ianuarie 2024, Procuratura Anticorupție a acceptat propunerea organului de urmărire penală al CNA și a fost emisă ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a directorului Inspectoratului INP, cu clasarea cauzei penale.
Fost judecător al Curții de Apel Bălți, vizat de ANI: aproape 400 de mii de lei nejustificați
Un fost judecător al Curții de Apel Bălți nu a putut justifica aproape 400 de mii de lei din avere, în contextul unor depuneri de circa 740 de mii de lei pe platforme de jocuri de noroc în perioada 2021-2022. După ce a constatat o diferență substanțială între veniturile declarate, cheltuieli și avere, Autoritatea Națională de Integritate a solicitat în instanță confiscarea sumelor nejustificate, transmite IPN.
(VIDEO) Credite contractate fraudulos pe numele a 36 de tineri. Un bărbat, condamnat la 10 ani
Un bărbat a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce, împreună cu alți membri ai unei grupări, a contractat prin înșelăciune credite în numele a 36 de tineri. Potrivit procurorilor, inculpatul, care a mai fost condamnat anterior pentru fapte similare, și-a recunoscut vinovăția. Alți cinci presupuși membri ai grupării, inclusiv fratele acestuia, sunt judecați în dosare separate, iar instanța urmează să se pronunțe în privința lor, transmite IPN.
Peste jumătate de milion de euro din banii contribuabililor! Domnica Manole: nu este vina mea
Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a respins acuzațiile potrivit cărora ar purta responsabilitatea pentru hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), prin care Republica Moldova a fost obligată să achite despăgubiri de 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL.