Schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere. Un angajat al ASP Hîncești și doi intermediari, reținuți de CNA
O schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere a fost documentată de ofițerii Direcției generale teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție. Un angajat al Agenției Servicii Publice (ASP), din oficiul Hîncești, și doi intermediari au fost reținuți pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere.
Potrivit probatoriului, administrat de DGT Sud a CNA și procurori, cele trei persoane ar fi acționat coordonat, susținând că ar avea influență asupra angajaților Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto (SÎTCCA) din Hîncești și că îi pot determina să favorizeze candidații să susțină probele teoretice și practice. Astfel, sumele pretinse pentru un permis variind între 300 și 1200 de euro.
Pentru a fortifica probatoriul, ofiţerii CNA au efectuat percheziţii în birouri, automobilele și la domicilii persoanelor suspecte. În cadrul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale candidaților, copia buletinelor de identitate, sume bănești în sumă de 38 de mii de euro, 39 de mii de lei, 400 de dolari, 420 de lire sterline, dar și telefoane mobile.
În urma acțiunilor de urmărire penală, trei persoane au fost reținute și plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore.
Investigațiile în acest caz continuă.
Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.
UARM convoacă ședință extraordinară a Consiliului după ce Curtea de Apel Centru a anulat o prevedere din Statutul profesiei de avocat
Consiliul Uniunii Avocaților din Republica Moldova (UARM) se va întruni în ședință extraordinară pe 2 octombrie 2026, la ora 10:30. Ședința a fost convocată după ce, astăzi, Curtea de Apel Centru a anulat o prevedere din Statutul profesiei de avocat privind verificarea și constatarea stărilor de incompatibilitate.
Dosarul „Frauda bancară”, în apel: apărarea lui Plahotniuc a depus 41 de cereri
Apărarea lui Vlad Plahotniuc a formulat 41 de cereri și demersuri în cadrul examinării în apel a dosarului „Frauda bancară”. În cadrul ședinței de joi, părțile și-au prezentat cererile, iar următoarea ședință, pentru continuarea cercetării judecătorești, a fost stabilită pentru 12 octombrie. Vlad Plahotniuc a participat la ședință în format online.
O cauză privind dreptul la un proces echitabil, radiată de CEDO după redeschiderea procedurii în Moldova, chiar dacă soluția CSJ a rămas nefavorabilă reclamantelor
CEDO a pronunțat decizia în cauza Avînt S.A. și Danrem-Trans S.R.L. v. Republica Moldova. În fața Curții, societățile reclamante A. și D. au susținut, în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că nu au putut să-și prezinte în mod corespunzător argumentele în fața Curții Supreme de Justiție, deoarece nu cunoscuseră despre cererea de recurs formulată de către partea adversă și nu li se oferiseră posibilitatea de a o comenta.