Bărbat condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativă de omor din motiv de gelozie
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 26 decembrie 2023, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din raionul Rezina, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 15 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru tentativă de omor cu deosebită cruzime
Potrivit învinuirii înaintate de acuzatorii de stat, inculpatul, la data de 31 iulie 2023, aproximativ la ora 16:30, aflându-se în curtea unui bloc locativ amplasat pe șos. Muncești din mun. Chișinău, în rezultatul unui conflict apărut din motive de gelozie, urmărind scopul omorului intenționat al prietenei sale, a atacat-o cu un cuțit, cauzându-i răni în regiunea gâtului, abdomenului și a toracelui. Din cauze independente de voința făptuitorului, exprimate prin intervenția unui vecin al victimei și sosirea rapidă a ambulanței, fapta comisă nu și-a produs efectul.
Martorul a menționat că a văzut scena criminală pe geam în timp ce prepara mâncare. A ieșit afară, iar prin opunerea rezistenței a speriat făptuitorul, care a fugit de la locul faptei. Văzând că victima este însângerată, i-a acordat ajutorul medical urgent, exprimat prin legarea rănilor cu cămașa acestuia și a chemat ambulanța.
Măsura preventivă – arestul preventiv a fost menținută în privința inculpatului, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidare și fals în acte
Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și fals în acte publice. Sentința a fost pronunțată în 30 septembrie 2026 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii
Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.