Un Memorandum de Înțelegere în domeniul prevenirii și combaterii corupției a fost semnat între CNA și Biroul de Stat de Investigații al Ucrainei

Un Memorandum de Înțelegere în domeniul prevenirii și combaterii corupției a fost semnat de către directorul CNA Iulian Rusu și șeful Biroului de Stat de Investigații al Ucrainei, Oleksii Sukhachov.

publicat de Anatol Chirilov
luni, 21 august 2023, 12:20
CNA

Scopul Memorandumului de Înțelegere este de a asigura o cooperare strânsă între cele două instituții, inclusiv prin schimb de informații și bune practici în domeniul prevenirii și contracarării corupției, investigării și denunțării actelor legate de corupție. Evenimentul oficial a avut loc la Cernăuți, Ucraina.

Prin semnarea acordului, părțile și-au exprimat interesul pentru cooperarea în următoarele domenii prioritare: schimbul de informații cu privire la legislație, studii și alte materiale privind prevenirea, depistarea, soluționarea și investigarea infracțiunilor, precum și investigațiilor interne; schimbul de bune practici privind investigarea infracțiunilor și desfășurarea investigațiilor interne; schimbul de cunoștințe privind soluțiile tehnologice de vârf, inovațiile, aplicațiile informatice și alte instrumente, utilizate de fiecare participant în lupta împotriva activităților infracționale.

Pentru a asigura prevenirea și depistarea eficientă a actelor infracționale, părțile își propun să încurajeze și să susțină cooperarea directă prin implementarea de proiecte și măsuri comune în conformitate cu termenii și condițiile care urmează a fi convenite în comun. 

De asemenea, potrivit prevederilor documentului, participanții vor garanta protecția informațiilor clasificate primite, iar la transmiterea şi utilizarea informaţiei restricționate vor fi implementate măsuri organizatorice şi tehnice corespunzătoare pentru a le proteja împotriva distrugerii, modificării, dezvăluirii accidentale sau ilegale, precum și împotriva oricărei alte prelucrări ilegale.

Acordul a fost încheiat pe un termen nedeterminat.

Dosarul „Frauda bancară”, în apel: apărarea lui Plahotniuc a depus 41 de cereri

Apărarea lui Vlad Plahotniuc a formulat 41 de cereri și demersuri în cadrul examinării în apel a dosarului „Frauda bancară”. În cadrul ședinței de joi, părțile și-au prezentat cererile, iar următoarea ședință, pentru continuarea cercetării judecătorești, a fost stabilită pentru 12 octombrie. Vlad Plahotniuc a participat la ședință în format online.

O cauză privind dreptul la un proces echitabil, radiată de CEDO după redeschiderea procedurii în Moldova, chiar dacă soluția CSJ a rămas nefavorabilă reclamantelor

CEDO a pronunțat decizia în cauza Avînt S.A. și Danrem-Trans S.R.L. v. Republica Moldova. În fața Curții, societățile reclamante A. și D. au susținut, în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că nu au putut să-și prezinte în mod corespunzător argumentele în fața Curții Supreme de Justiție, deoarece nu cunoscuseră despre cererea de recurs formulată de către partea adversă și nu li se oferiseră posibilitatea de a o comenta.