Andrei Briceac, numit în funcția de agent guvernamental la CtEDO
Guvernul a aprobat miercuri, 14 mai curent, numirea avocatului Andrei Briceac în funcția de agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), începând cu data de 2 iunie 2025.
Andrei Briceac este licențiat în drept, are o experiență profesională de aproximativ 15 ani în domeniul juridic, a menționat ministra Justiției, transmite Realitatea.MD.
„În perioada anilor 2007-2009 a activat în calitate de consilier juridic în cadrul Comitetului Helsinki pentru drepturile omului. De asemenea, exercită funcția de avocat coordonator în cadrul Biroului Asociat de Avocați Law Firm, este președinte al Asociației Obștești Institutul de Justiție Civilă, formator la Centrul de instruire al avocaților și expert internațional în domeniul drepturilor omului în cadrul unei organizații neguvernamentale internaționale”, a precizat ministra Justiției.
Amintim că fostul agent guvernamental, Dumitru Obadă, a demisionat pe 21 decembrie 2024, în cadrul ședinței de Guvern. La scurt timp, Obadă a fost numit în funcția de președinte al Consiliului Superior al Procurorilor.
Arest la domiciliu pentru șoferul care a provocat accidentul mortal de la Sîngerei. Acesta își recunoaște vina
Șoferul care a provocat accidentul rutier soldat cu moartea a doi polițiști de patrulare pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei, își recunoaște vina. Astăzi, Judecătoria Sîngerei a decis că bănuitul va sta 30 de zile în arest la domiciliu, deși procurorul de caz a cerut arest preventiv. Decizia va fi contestată.
Fostul adjunct al SIS, Alexandru Bălan, ar putea pierde și cetățenia română
Alexandru Bălan, fost adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, ar putea pierde și cetățenia română, în contextul acuzațiilor de trădare de patrie formulate în România.
Guvernul aprobă noi reguli pentru localizarea persoanelor care se sustrag de la executarea pedepselor penale
Guvernul a aprobat astăzi un set de modificări legislative care vizează prevenirea și combaterea cazurilor în care persoanele condamnate se sustrag de la executarea pedepselor, inclusiv prin părăsirea teritoriului țării.