Avertismentul ONU după ce SUA au întrerupt ajutorul pentru combaterea SIDA
Întreruperea ajutorului internațional american riscă „să șteargă” mai mult de 20 de ani de progrese obținute în lupta împotriva pandemiei de SIDA, potrivit unui raport prezentat joi în Africa de Sud de UNAIDS, agenția ONU responsabilă de lupta împotriva SIDA, care denunță „o bombă cu ceas”, informează Agerpres citând agenția France Presse.
Aproximativ 31,6 milioane de persoane primesc un tratament antiretroviral, conform datelor din 2024, iar numărul de decese asociate cu HIV, virusul care declanșează această boală, a fost redus la mai mult de jumătate față de 2010, potrivit raportului, care reaprinde temerile legate de programele de prevenție și tratament.
Statele Unite, cel mai mare donator umanitar din istoria recentă, și-au redus drastic ajutorul internațional după venirea lui Donald Trump la Casa Albă.
„Suntem mândri de rezultatele noastre, dar îngrijorați de această întrerupere bruscă, care este pe cale să șteargă progresele realizate”, a declarat directorul executiv al agenției UNAIDS, ugandeza Winnie Byanyima, înainte de prezentarea raportului.
„Am trecut de la o situație în care oamenii mureau în fiecare zi la un punct în care (SIDA) este, într-adevăr, ca o boală cronică, așadar întrebarea dacă a meritat investiția nu poate fi pusă, iar investiția continuă să merite efortul. Salvează vieți”, a adăugat ea.
„Este o bombă cu ceas”
În aprilie, UNAIDS a evaluat consecințele unei întreruperi permanente a Planului prezidențial de urgență pentru combaterea SIDA (PEPFAR) condus de SUA și a calculat că aceasta ar provoca peste 6 milioane de noi infecții și 4,2 milioane de decese legate de SIDA în patru ani, aducând pandemia la niveluri care nu au mai fost înregistrate de la începutul anilor 2000.
„Nu este doar o lipsă de bani, este o bombă cu ceas”, a declarat Winnie Byanyima într-un comunicat de presă.
Peste 60% din organizațiile de combatere a SIDA conduse de femei au pierdut deja finanțarea sau și-au suspendat serviciile, precizează raportul UNAIDS.
În Nigeria, de exemplu, numărul persoanelor care urmează un tratament profilactic pentru a preveni transmiterea virusului a scăzut cu 85% în primele luni ale anului 2025.
„Modul în care omenirea a reușit să se unească (împotriva SIDA) este una dintre cele mai importante pagini din istoria progreselor obținute în materie de sănătate publică globală”, a subliniat Winnie Byanyima.
„Însă această poveste fantastică este grav subminată” de decizia „crudă” și „fără precedent” a lui Donald Trump, a spus directoarea UNAIDS. „Prioritățile se pot schimba, dar nu poți să retragi așa, pur și simplu, un sprijin vital pentru diverse populații”, a adăugat ea.
Cercetări medicale cruciale au fost stopate
Cercetări medicale cruciale pentru prevenție și tratamente au fost deja stopate, inclusiv în Africa de Sud, o țară în care prevalența SIDA este una dintre cele mai ridicate din lume și în care cercetarea medicală se află la un nivel de vârf.
Lupta globală împotriva SIDA, susținută de un activism pe teren, rămâne „rezilientă prin natura sa”, speră directoarea UNAIDS, iar în 25 dintre cele 60 de țări cu venituri mici și medii analizate de această organizație, guvernele au reușit să compenseze o parte din pierderea de venituri prin intermediul unor finanțări locale.
„Trebuie să trecem la răspunsuri finanțate la nivel național, care sunt specifice fiecărei țări”, a declarat Winnie Byanyima, solicitând în același timp reduceri ale datoriilor și o reformă a instituțiilor financiare internaționale pentru „a elibera o marjă de manevră bugetară, astfel încât țările în curs de dezvoltare să își poată finanța un răspuns propriu”.
Sursa: hotnews.ro
Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite
Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".
Kremlinul anunţă negocieri directe cu Ucraina, mediate de SUA, la începutul lui noiembrie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite
Negocieri directe între Rusia şi Ucraina, mediate de către Statele Unite, sunt ”prevăzute” în noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), anunţă vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.
Primul vapor cu motorină rusească a plecat de la Primorsk spre Statele Unite, după ce Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil. Sunt 40.000 de tone și în două săptămâni ajung în America
Primul vapor cu motorină rusească a plecat spre Statele Unite. Transportul a fost organizat după ce Donald Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil în SUA. În două săptămâni, petrolierul încărcat cu 40.000 de tone de motorină ar urma să ajungă în America.