Patru morți și stare de urgență în Polonia, din cauza furtunii Boris. Imaginile catastrofei
Patru persoane au fost găsite decedate în zonele traversate de furtuna Boris, care a lovit şi alte ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România. Guvernul de la Varşovia a declarat luni stare de urgenţă pentru 30 de zile în regiunile din sud-vestul Poloniei, ce au fost afectate de inundaţii, transmite DPA, preluată de Agerpres.
Începând de joi, zone întinse din Austria, Cehia, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria au fost lovite de un vânt violent şi de precipitaţii masive. Cel puțin 15 persoane și-au pierdut viața. "Avem patru persoane decedate în zonele afectate de catastrofă", a declarat pentru AFP Katarzyna Nowak, purtătoare de cuvânt a poliţiei poloneze, precizând că deocamdată nu au fost stabilite cauzele exacte ale deceselor.
Premierul polonez a anunţat luni un ajutor imediat în valoare de un miliard de zloţi - 260 de milioane de dolari - pentru regiunile poloneze afectate de furtuna Boris, care a lovit Europa Centrală şi de Est.
Starea de urgenţă se aplică unor părţi din Silezia Inferioară, Silezia şi Opole. Starea de urgenţă le conferă autorităţilor puteri sporite pentru a emite ordine, drepturile şi libertăţile civile fiind temporar restrânse.
Spre exemplu, autorităţile pot ordona mai uşor evacuarea anumitor locuri sau pot interzice prezenţa cetăţenilor în anumite locuri. Ploile persistente au provocat inundaţii în sud-vestul Poloniei, la graniţa cu Republica Cehă. În micuţa localitate Kłodzko din Silezia Inferioară, străzi întregi au fost acoperite de ape şi o persoană a murit.
Localitatea Głuchołazy din regiunea Opole a fost de asemenea devastată de ape. În micuţul oraş Nysa din aceeaşi regiune, apele râului Nysa Klodzka au inundat spitalul districtual ce a trebuit să fie complet evacuat.
Sursa: digi24.ro
Un bărbat a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU la New York
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei
Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.
Siria: Nouă morţi, în urma unui atentat cu bombă la o cafenea din Damasc
Un atentat cu bombă la o cafenea din Damasc, capitala Siriei, s-a soldat cu moartea a nouă persoane, joi, potrivit autorităţilor siriene care încearcă să aducă pacea în ţară după mai bine de un deceniu de război civil, relatează AFP.