Ucraina a prins doi spioni chinezi în timp ce primeau documente secrete despre racheta cu care a fost scufundat crucișătorul Moskva
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) au anunțat miercuri că au arestat doi cetățeni chinezi, tată și fiu, suspectați că au spionat în legătură cu producția rachetelor de croazieră anti-navă ucrainene Neptune, transmite France Presse.
SBU „a arestat la Kiev doi cetățeni ai Republicii Populare Chineze care încercau să scoată ilegal din țară documente secrete referitoare la rachetele R-360 Neptune”, a indicat într-un comunicat.
Ucraina a distrus și scufundat crucișătorul rus „Moskva” în aprilie 2022, trăgând două rachete Neptune, acesta fiind cel mai mare succes naval al forțelor ucrainene de la începutul invaziei rusești, carea început acum peste trei ani și jumătate.
Potrivit SBU, cei doi chinezi arestați sunt „un fost student al unei universități tehnice din Kiev, în vârstă de 24 de ani” și tatăl său, „care locuia permanent în China, dar se deplasa regulat în Ucraina pentru a coordona personal activitatea fiului său”.
Serviciile de securitate ucrainene afirmă că l-au „demascat” pe fiu, calificat drept „spion”, „încă de la începutul activităților sale și l-au arestat în flagrant delict în timp ce primea documente secrete”.
Conform SBU, în timpul perchezițiilor au fost confiscate telefoane, iar cei doi suspecți „riscă până la 15 ani de închisoare”.
China, aliatul diplomatic și economic al Moscovei, nu a denunțat niciodată invazia rusă a Ucrainei din 2022 și nu a cerut Kremlinului să-și retragă trupele.
Cu toate acestea, Beijingul pledează în mod regulat pentru încetarea luptelor, acuzând în același timp țările occidentale că alimentează conflictul prin înarmarea armatei ucrainene pentru a respinge forțele ruse.
La începutul lunii mai, SBU a anunțat că a arestat doi spioni unguri, un alt semn al interesului pe care îl suscită complexul militar-industrial ucrainean, mai notează AFP.
Sursa: hotnews.ro
Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite
Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".
Kremlinul anunţă negocieri directe cu Ucraina, mediate de SUA, la începutul lui noiembrie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite
Negocieri directe între Rusia şi Ucraina, mediate de către Statele Unite, sunt ”prevăzute” în noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), anunţă vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.
Primul vapor cu motorină rusească a plecat de la Primorsk spre Statele Unite, după ce Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil. Sunt 40.000 de tone și în două săptămâni ajung în America
Primul vapor cu motorină rusească a plecat spre Statele Unite. Transportul a fost organizat după ce Donald Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil în SUA. În două săptămâni, petrolierul încărcat cu 40.000 de tone de motorină ar urma să ajungă în America.